Magistrații dornici să acționeze cu adevărat „în litera și spiritul” Legii se exprimă din ce în ce mai des pe platformele juridice sau prin intermediul rețelelor de socializare. La această metodă a recurs și Alexandra Tomescu, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1 București, care și-a efectuat stagiatura la Călărași.
Față în față cu „realitatea”, cea care „bate filmul”, Alexandra și-a dat seama că nu există sorți de izbândă pentru dosarele pe care le are în supraveghere, dacă nu face tot ce ține de ea. Astfel, a decis să se specializeze în investigarea infracțiunilor sexuale. Pe site-ul juridice.ro, a relatat din activitatea sa și a subliniat cât de important este ca procurorii să nu devină roboței, să respecte fiecare pas în audiere, mai cu seamă când victime sunt minorii.
„Îi instig pe toţi colegii mei să încerce pe cât posibil să schimbe obiceiurile deja cunoscute şi să ceară să se specializeze, ăsta este viitorul, altfel vom rămâne în beznă ca până acum.
Partea bună, pentru că într-adevăr există şi o parte bună, tot mai mulţi procurori, dar şi judecători sunt dornici să înveţe. Atât eu cât şi câţiva colegi de-ai mei am primit zeci de telefoane de la colegii din provincie care întrebau despre cum să facă o audiere cu ajutorul Protocolul NICHD(Institutul National de Sănătate Copilului si Dezvoltare Umană) şi de ce nu se fac mai multe cursuri de formare profesională pe acest aspect, la care să aibă acces cât mai multi”, s-a exprimat Alexandra Tomescu, potrivit sursei citate.
Procuror Alexandra Tomescu: „Uite, că se poate! Copiii au fost crezuți de Poliție, de Parchet și de instanță”
Episodul pe care magistrata Alexandra Tomescu l-a relatat are, de fapt, scopul de a scoate în evidență modul în care se soluționează dosarele cu infracțiuni sexuale. Practica a arătat, în anii trecuți, că dacă „nu erau probe solide” organele judiciare deja deveneau plictisite la audiere. Cu alte cuvinte, se „scuzau” în fața victimelor că „adevărul judiciar(cel bazat pe probe clare) poate fi diferit de adevărul faptic. Astfel, se ajungea la concluzia:„poți să mori cu dreptatea în mână”.
„Vineri, ora 08:40, abia am ajuns la biroul din Scaune şi stau pe balconul meu cu o cafea în mână ascultând ţipetele matinale ale bucătăresei de la cantina de lângă Parchet, mi se scurg ochii în telefon la niște ştiri neimportante, când, îmi apare în partea de sus a ecranului un mesaj de pe whatsApp, de la poliţiştii de la Serviciul Omoruri, Biroul Agresiuni Sexuale. Ca să trec direct la subiect, a intrat o speţă, cum spunem noi, cu un autor care a violat un băiat de 11 ani în faţa unui alt minor de 7 ani. În esenţă autorul l-a ameninţat cu un topor pe băiatul de 11 ani, pe care l-a pus să-i facă sex oral. Bănuielile mele s-au adeverit, a fost o audiere foarte dificilă, știu sigur că nici unul din noi n-am stat jos acea jumătate de zi.
Judecătorul a fost convins de audierea realizată de procurorul Alexandra Tomescu
Mi s-a transmis că judecătorul a vizionat audierile si a fost convins de relatările copiilor, fapt pentru care a dispus arestarea preventivă, măsură care nu infirmă prezumţia de nevinovăţie. Asta este o reuşită! Uite că se poate, uite că aceşti copii au fost crezuţi de poliţie, de parchet şi de instanţă, în aşa fel încât să se poată dispună o măsură preventivă, care bineînţeles nu e tot una cu condamnarea” , este un fragment din relatarea Alexandrei Tomescu. De asemenea, procuorul Marian Trușcă (Parchetul de pe lângă Tribunalul București) s-a exprimat în ceea ce privește audierea specială a minorilor.
Magistratul Trușcă consideră că Ministerul Public ar trebui să manifeste mai mult interes pentru audierea victimelor unui abuz sexual, mai ales dacă acestea sunt minore. El susține că amenjarea unor săli speciale, prin care să nu fie nevoite să-l revadă pe agresor, ar fi mai puțin traumatizant.