Foto: PS News

Calendarul dezbaterii moțiunii de cenzură USR PLUS-AUR va fi stabilit de către Birourile Permanente ale celor două Camere. Acestea au fost convocate sâmbătă de la ora 11.00. O primă ședință pe această temă a fost convocată și vineri de la ora 23.00, dar nu a întrunit cvorumul

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor din partea USR Cristina Prună a acuzat că că „PNL şi PSD au jucat la offsaid”.

„Mâine la ora 11:00 va avea loc o nouă convocare a Birourilor Permanente Reunite pentru a decide calendarul de vot al moţiunii de cenzură împotriva lui Cîţu. Şedinţa din seara asta tocmai s-a încheiat fără cvorum – PNL şi PSD au jucat la offsaid”, a afirmat vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Cristina Prună, vineri seară, într-o postare pe Facebook.

Ea a adăugat că „opoziţia nu înseamnă blaturi”.

„Domnul Ciolacu a afirmat clar că va susţine moţiunea de demitere a lui Cîţu. Opoziţia nu înseamnă blaturi. Aşteptăm toate forţele care au declarat că vor debarcarea lui Cîţu să nu tergiverseze procedurile parlamentare”, a scris Prună.

Co-preşedintele USR PLUS Dan Barna a anunţat vineri seară că tocmai a fost depusă moţiunea de cenzură, despre care a afirmat că este calea parlamentară pentru ca în cel mai scurt timp să avem un nou premier şi coaliţia să meargă mai departe. „În măsura în care moţiunea nu va trece, Cabinetul Cîţu merge mai departe, iar noi mergem în opoziţie”, a afirmat el. „Fiţi de partea românilor, nu de partea infractorilor, a politrucilor şi a „băieţilor deştepţi”! Votaţi pentru demiterea guvernului Cîţu!”, este îndemnul adresat în textul moţiunii parlamentarilor.

Conform Regulamentului activităţilor comune ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, moţiunea de cenzură iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor se prezintă birourilor permanente şi se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, în ziua în care aceasta a fost depusă. Moţiunea de cenzură se prezintă în şedinţa comună a celor două Camere în cel mult 5 zile de la data depunerii.

Dezbaterea moţiunii de cenzură are loc după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere.

Data şi locul şedinţei comune, împreună cu invitaţia de participare, se comunică Guvernului de către preşedintele Camerei Deputaţilor, cu 24 de ore înainte ca aceasta să aibă loc.

Articolul precedentÎnceput de an școlar în Prahova: 7 licee, 26 de şcoli şi 14 grădiniţe, fără autorizaţie de securitate la incendiu
Articolul următorCe există în spatele jobului „cel mai bine plătit ”. Reportaj – experiment
Cristina IANCU
Am debutat în presă în 1992, iar povestea continuă...