Deputatul PNL Ioan Oltean, fost vicepreşedinte şi secretar
general al PDL, a fost audiat joi de procurorii DNA Oradea. Surse
apropiate anchetei au declarat pentru Mediafax că Oltean a fost pus sub
învinuire într-un dosar de corupţie.
Procurorii DNA Oradea au suspiciuni că Ioan Oltean se face vinovat
de săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, în legătură cu
numirea unei persoane într-o funcţie publică. Ioan Oltean a mers la DNA
Oradea însoţit de un avocat, fără a face însă declaraţii nici la
intrarea şi nici la ieşirea din sediul instituţiei.
Direcţia
Naţională Anticorupţie anunţa, în septembrie 2013, că a început
urmărirea penală faţă de Ioan Oltean, care atunci era preşedinte al PDL
Bistriţa-Năsăud şi vicepreşedinte al partidului la nivel naţional,
pentru folosirea influenţei sau autorităţii funcţiei, în scopul
obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase
necuvenite, în formă continuată şi pentru favorizarea infractorului.
„Din rezoluţia de începere a urmăririi penale a rezultat faptul că
există date şi indicii temeinice potrivit cărora, în perioada 2010-2011,
în calitate de preşedinte al organizaţiei judeţene Bistriţa-Năsăud a
unui partid, de vicepreşedinte (2001-2011), respectiv secretar general
al aceluiaşi partid (mai 2011 – iunie 2012), învinuitul Ioan Oltean şi-a
exercitat influenţa asupra preşedintelui, respectiv asupra
vicepreşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Bistriţa Năsăud, precum şi
asupra unor înalţi demnitari din Ministerul Mediului, Ministerul
Dezvoltării Regionale şi a Turismului şi Ministerul Economiei, în
vederea adjudecării licitaţiilor către anumite firme sau pentru alocarea
de fonduri publice pe anumite proiecte derulate de primăriile conduse
de primari din cadrul partidului din care învinuitul face parte”, se
arăta într-un comunicat de presă al DNA.
Potrivit DNA, Ioan Oltean
era cercetat şi pentru favorizarea infractorului, procurorii susţinând
că, în seara de 22 martie 2012, a anunţat două persoane că a doua zi DNA
urma să facă percheziţii la domiciliile acestora, într-un dosar în care
erau cercetate pentru fapte de corupţie în legătură cu procedurile de
achiziţie şi contractele derulate de Consiliul Judeţean Bistriţa.