# 500 de voluntari au curățat și igienizat Valea Mureşului

_Published: 2022-05-04_

500 de voluntari au fost mobilizaţi de Asociaţia Our Lifetime.

Oamenii au strâns, printre altele, damigene, canapele, cauciucuri și alte gunoaie care s-au adunat, în timp, în Valea Mureșului.

”_Asociaţia Our Lifetime s-a alăturat Campaniei Naţionale ‘Curăţăm România!_”, într-o locaţie emblematică de pe Valea Mureşului, la Pădurea Rotundă din Reghin.

###  Deși, inițial, a fost estimat un număr de 200 de voluntari, oamenii s-au mobilizat și echipa a fost formată din 500 de persoane

”_Ne-am setat ca obiectiv o componentă socială, una educaţională şi una de mediu. Avem peste 30 ha de pădure, plus platoul pe care ne-am propus să le curăţăm. Ne-am organizat pe 8 trasee_”, au [arătat](https://www.facebook.com/RadioEcoNatura/posts/521617839562290)organizatorii.

Printre voluntari, s-au aflat și copii. Conform reprezentanților, cei mici au dat o lecție de ecologie atât părinților, cât și autorităților.

### ”Copiii sunt foarte reactivi şi foarte deschişi, în plus, pot să transmită mesajul părinţilor despre ce înseamnă curăţenia. E un mesaj şi pentru autorităţile locale că putem să exploatăm această bogăţie şi să ne aplecăm mai serios asupra ei”

”_Ca şi componentă socială, avem conectarea generaţiilor, avem elevi, studenţi, oameni maturi, sunt voluntari din toate categoriile_”, au declarat membrii asociației.

De asemnea, aceștia au precizat că au există cantităţi foarte mari de deşeuri abandonate ilegal pe tot cuprinsul ţării.

### ”Aceste deșeuri ne obligă să facem ceva. Avem o responsabilitate morală pentru ce lăsăm moştenire generaţiilor viitoare”

Conform declarațiilor oferite de preşedintele Asociaţiei Our Lifetime din judeţul Mureş, Mihai-Dan Farcaş, au fost adunate 1.2 tone de deşeuri, inclusiv damigene, canapele şi cauciucuri.

[Ministerul Mediului](https://zin.ro/06/04/2022/mediu/ministrul-mediului-vrea-locuri-special-amenajate-pentru-colectarea-deseurilor/), Apelor şi Pădurilor derulează în lunile aprilie şi mai Campania Naţională „Curăţăm România!”, sub sloganul ”O ţară fără deşeuri abandonate!”.
