# 5 milioane de euro pentru plaje cu scoici şi bolovani

_Published: 2012-05-04_

**În timp ce plajele arată jalnic, Administraţia Bazinală de

Apă Dobrogea Litoral concesionează pe bandă rulantă sectoarele de nisip.

 Închirierea sectoarelor de plaje aduce în fiecare an până la 20

milioane de lei (aproape cinci milioane de euro) în conturile ABADL,

bani de care nici turiştii, nici firmele cu activitate sezonieră nu

beneficiază aproape deloc. Şi în acest an, porţiuni importante de plajă

au fost concesionate către firme care au ca obiect de activitate

panificaţia, jocurile de noroc sau chimicalele.**

În timp ce hotelierii aşteaptă de peste trei ani noua Lege a

turismului, statul îi jupoaie în fiecare an pe concesionarii porţiunilor

 de plaje de pe litoralul românesc. Pentru o suprafaţă de aproximativ

1,5 milioane de metri pătraţi de nisip, statul încasează, în funcţie de

categorie şi poziţionarea sectoarelor, până la 12 lei pentru fiecare

metru pătrat concesionat.

În contul zecilor de milioane de lei încasaţi de la hotelieri, firmele din domeniul turismului şi turiştii (care suportă din buzunarul propriu taxele de acces pe plaje şi plătesc pentru diverse facilităţi), Ministerul Mediului, prin ABADL, nu oferă mai nimic. Zona de sud a litoralului arata, la sfârşitul lunii martie, ca după bombardament.

 **Legea turismului, îngropată**

Hotelierii constănţeni susţin că turiştii trebuie să aibă acces

gratuit la plajele de pe litoralul românesc. “Un singur lucru vă spun:

cei 22 de milioane de români au dreptul să vină gratis pe plajă. Legea

turismului ar fi trebuit să reglementeze treaba asta”, a declarat

Nicolae Bucovală, preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia şi proprietar

 de hotel.

[https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/BAhbBlsHOgZmSSIuMjAxMi8wOS8zMC8xOV8yNV8wOF8zMjRfY29yaW5hX21hcnRpbi5qcGcGOgZFVA/corina_martin.jpg](https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/BAhbBlsHOgZmSSIuMjAxMi8wOS8zMC8xOV8yNV8wOF8zMjRfY29yaW5hX21hcnRpbi5qcGcGOgZFVA/corina_martin.jpg)

El

 a explicat că atât el, cât şi alţi proprietari de unităţi de cazare au

decis să nu perceapă taxe de acces pentru turişti. „Eu le ofer gratis

plaje turiştilor. Pe suprafaţa concesionată plătesc 200.000 de lei în

fiecare an”, spune Nicolae Bucovală. Reprezentantul hotelierilor a

explicat că legea turismului care, în curând, împlineşte patru ani de

când este plimbată pe la diferite comisii parlamentare, cuprinde,

reglementări privind plajele.

Acestea urmau să treacă în administrarea autorităţilor locale.

Suprafeţele de nisip ar trebui să fie împărţite după un algoritm care

prevede ca fiecărui hotel îi reveneau câte 0,2 mp pentru fiecare turist,

 astfel încât să rămână suprafeţe libere pentru organizarea de

manifestări, spectacole sau locuri unde oricine să poată face plajă fără

 să plătească nimic. Patronii de hoteluri ar fi trebuit să achite către

primării doar contravaloarea serviciilor de igienizare şi pregătirea

nisipului.

Numai că, aşa cum am menţionat mai sus, nimeni dintre factorii

responsabili nu mişcă un deget pentru promovarea acestui act normativ.

Proiectul Legii turismului a fost lansat în dezbatere publică în 2009 şi

 de atunci actul normativ se plimbă între comisiile parlamentare şi este

 foarte puţin probabil ca aceasta să apară în acest an în Monitorul

Oficial. Mai mult, înlocuitorul Elenei Udrea la şefia Ministerului

Dezvoltării Regionale şi Turismului, deşi declară că vrea să atragă

milioane de turişti pe litoral, nu stă de vorbă cu patronii de pe

litoral. „M-a surprins vizita ministrului (n.r. Cristian Petrescu, noul

ministru al Turismului, a efectuat pe 23 martie o vizită de lucru pe

litoral). Nu a vrut să vadă nici un hotelier”, a menţionat Nicolae

Bucovală.

 **Plajele- fantomă, la mezat**

Dacă de bine, de rău, în nordul litoralului plajele nu necesită

lucrări complexe de refacere, în sensul că au fost mai puţin afectate de

 furtunile din iarnă, începând cu staţiunea Eforie şi până la Vama Veche

 litoralul arată jalnic.

Cu toate acestea, sectoarele de plajă din aceste staţiuni sunt scoase

 la licitaţie, deşi în loc de nisip fin, operatorii privaţi închiriază

munţi de scoici, pietre, resturi de vegetaţie şi bucăţi de faleză. În

cazul plajei de la 2 Mai sunt disponibile pentru concesionare două

sectoare ce însumează peste 8.400 mp, la categoria III de preţ, în

condiţiile în care până şi drumul de acces a fost rupt de marea

furioasă.

În ceea ce priveşte staţiunea Cap Aurora, cei interesaţi pot

concesiona tot două sectoate, dar care însumează peste 15.000 mp, şi

unde la sfârşitul lunii martie plaja a devenit un imens depozit de

scoici. La fel de afectat este şi restul staţiunilor, lucrările de

refacere a ţărmului fiind complexe şi necesitând utilaje şi cantităţi

suplimentare de nisip.

 **ABADL, somată să repare**

[https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/BAhbBlsHOgZmSSIoMjAxMi8wOS8zMC8xOV8yNV8wOF82MjVfanVwaXRlci5qcGcGOgZFVA/jupiter.jpg](https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/BAhbBlsHOgZmSSIoMjAxMi8wOS8zMC8xOV8yNV8wOF82MjVfanVwaXRlci5qcGcGOgZFVA/jupiter.jpg)

Asociaţia

 Patronală Mamaia şi Asociaţia „Litoral- Delta Dunării“ au solicitat în

mod oficial ABADL să ia urgent măsuri în vederea amenajării plajelor de

pe litoralul românesc pentru sezonul estival 2012.

Deşi hotelierii au fost obligaţi de ABADL să plătească garanţiile

pentru plaje până la data de 31 ianuarie şi 30% din suma necesară

închirierii plajelor pentru anul în curs, se întârzie reabilitarea

suprafeţelor de nisip. „Cerem ferm Ministerului Mediului ca ABADL să

demareze urgent lucrările de amenajare a plajelor. Nu este corect să

pierdem încă o dată şansa de atragere a turiştilor pe litoralul

românesc, mai ales în condiţiile în care s-a gândit din timp o strategie

 de lansare de pachete speciale pentru extrasezon şi în mod special

pentru Paşte, 1 Mai şi nu numai”, spun hotelierii.

Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Litoral-Delta Dunării, cere

public Ministerului Mediului să prezinte raportul asupra cheltuirii

sumelor imense încasate din închirierea plajelor până în acest moment.

În opinia reprezentanţilor celor două asociaţii, riviera românească este

 condamnată încă o dată să piardă în faţa litoralului bulgăresc şi acest

 lucru se întâmplă din cauza faptului că, în timp ce bulgarii au

finalizat deja amenajarea plajelor, la noi nici măcar nu au început

pregătirile pentru lucrările pe nisip.

 **Căpuşarea turismului**

Nu există licitaţie de concesionare a plajelor fără scandal. ABADL a

adunat în ultimii ani sute de contestaţii şi procese deschise de foştii

sau actualii concesionari.

[https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/BAhbBlsHOgZmSSIrMjAxMi8wOS8zMC8xOV8yNV8wOF84MzNfYmFyXzIwMTJfMS5qcGcGOgZFVA/bar_2012_1.jpg](https://ziaruldeinvestigatii.ro/system/images/BAhbBlsHOgZmSSIrMjAxMi8wOS8zMC8xOV8yNV8wOF84MzNfYmFyXzIwMTJfMS5qcGcGOgZFVA/bar_2012_1.jpg)

În lipsa unui sistem reglementat pentru trierea investitorilor care

se înscriu la licitaţiile administraţiei, s-a ajuns în situaţia în care

hotelierii au fost nevoiţi să subînchirieze sectoare de plaje de la cei

care au câştigat licitaţiile ABADL. Astfel, preţul unui metru pătrat de

plajă a crescut în anii trecuţi chiar şi de patru ori.

Turiştii care veneau pe litoral aveau două opţiuni: ori achitau

tarifele fixate de concesionari, ori se bronzau în altă parte. Anul

trecut hotelierii au acuzat public Ministerul Mediului de faptul că

tolerează concurenţa neloială a unor firme care nu au nici o legătură cu

 turismul, firme care, odată ce închiriază plaja, oferă servicii

turistice de proastă calitate. Patronii de unităţi hoteliere s-au arătat

 nemulţumiţi de faptul că 60% din punctajul final, în funcţie de care

este desemnat câştigătorul licitaţiei, îl reprezintă criteriul

financiar.

Astfel, preţul ofertat de hotelieri, care fac pentru pregătirea

sezonului estival extrem de multe cheltuieli, este mult mai mare decât

cel al unei SRL care vrea să devină peste noapte administrator de plaje.

 Prima licitaţie publică organizată în acest an pentru plaje a fost şi

ea plină de surprize.

Printre concesionarii din acest an a porţiunilor de nisip se numără

firme care nu au nimic în comun cu turismul. Porţiunea de plajă dintre

eforie Nord şi Eforie Sud i-a revenit societăţii Vanimar, firmă

specializată în panificaţie şi cofetărie, iar în cazul staţiunii Mamaia,

 porţiuni importante de ţărm au fost concesionate de o agenţie de

publicitate, Top Sport International SRL, o societate de pariuri şi

jocuri de noroc, GSI Tariverde SRL, un fabricant de chimicale şi lista

ar putea continua. Pentru a putea participa la licitaţiile ABADL,

investitorul trebuie să cumpere un caiet de sarcini care costă 224 de

lei cu TVA inclus şi să depună la sediul administraţiei o ofertă. O

comisie se ocupă de selectarea ofertelor şi desemnarea câştigătorilor.

Până la închiderea ediţiei, Compania naţională Apele Române, în

subordinea căreia se află ABADL, nu a răspus întrebărilor adresate de

Jurnal de Investigaţii. 
