Foto: Facebook/Primăria Sectorului 4 București
Foto: Facebook/Primăria Sectorului 4 București

Este vorba despre un mai vechi proiect din Sectorul 4 din municipiul București: realizarea unui pasaj pietonal care conectează transportul public subteran cu cel de suprafață și fluidizarea aglomeratei intersecții Eroii Revoluției.

Proiectul a început în urmă cu foarte mulți ani și a fost pus în conservare.

Totuși, în cursul anului 2021, acesta a intrat în administrarea Sectorului 4.

Inițial abandonat, pasajul din București ar putea deveni un modern nod intermodal. Acesta va putea promova mobilitatea și accesibilitatea cetățenilor

În momentul de față, prin redeschiderea șantierului, se va interveni la trotuarul și prima bandă de circulație din fața cimitirului Bellu.

În consecință, se va lucra etapizat și pe celelalte benzi de circulație. În același timp, Primăria Sector 4 speră să nu aglomereze prea mult traficul din zonă.

Conform comunicatului emis de autorități, la finalul proiectului, toate trecerile de pietoni din intersecția Eroii Revoluției vor fi eliminate. După, vor fi mutate în subteran, respectiv în pasajul pietonal.

În prezent, călătorii trebuie să parcurgă sute de metri pentru a ajunge în stațiile de tramvai sau autobuz, precum și la stația de metrou

Acestor motive li se adaugă și problema traficului intens. Prin urmare, această intersecție devine extrem de greu de traversat.

Pasajul pietonal va face corespondență atât cu stația de metrou, cât și cu celelalte stații STB. Acesta va avea o lungime de 40 de metri, o lățime de 4,5 metri, trei căi de acces, trei scări și trei lifturi pentru persoanele cu dizabilități. Traficul va fi mai fluent, timpii de staționare a mașinilor în trafic vor fi reduși. Totodată, poluarea va fi redusă, iar numărul de accidente și ambuteiaje va scădea.

Așadar, pentru a evita eventualele neplăceri în trafic, cât și nervii, rugăm cetățenii care tranzitează zona să respecte întocmai semnalizările și restricțiile de circulație. Lucrările pentru modernizarea și consolidarea acestui pasaj pietonal vor dura aproximativ 12 luni”, transmite Primăria Sector 4.

Articolul precedentCiolacu, despre discursul lui Zelenski în Parlament: „Este un lucru foarte important”
Articolul următorA fost stabilită perioada de prohibiție pentru pescuit
Jurnalist full-time / Pesimist part-time