# Se modifică OUG 7 privind legile Justiției. Proiectul, pus în dezbatere publică

_Published: 2019-03-04_

**Proiectul de modificare a OUG 7 privind legile justiţiei a fost pus luni în

dezbatere publică. În nota de fundamentare se arată că tensiunile existente pot

fi înlăturate prin intervenţia legislativă imediată asupra prevederilor care au

provocat nemulţumiri.**

„În prezent, aceste

nemulţumiri ale unor membri ai corpului magistraţilor afectează funcţionarea

optimă a instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor de pe lângă acestea şi

generează pericolul de dezbinare a societăţii, în contextul general de neînţelegere”,

se rată în document.

Proiectul propune

modificarea art. 54 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 prin revenirea la forma pe

care a avut-o acest text normativ anterior modificării operate prin Ordonanţa

de urgenţă a Guvernului nr. 7/2019. În forma modificată de OUG, articolul 54

prevedea că judecătorii, alături de procurori, pot deveni procurori de rang

înalt şi că avizul nu îl mai dă Secţia pentru procurori, ci plenul CSM. Prin

proiectul pus în dezbatere, se revine la prevederea anterioară, conform căreia

doar procurorii pot deveni procurori de rang înalt, iar avizul îl va da în

continuare Secţia de procurori a CSM.

Alineatul (1) al

articolului 54 va avea următorul cuprins: „„(1) Procurorul general al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prim-adjunctul şi

adjunctul acestuia, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie,

adjuncţii acestuia, procurorul şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor

de Criminalitate Organizată şi Terorism, adjuncţii acestuia, precum şi

procurorii şefi de secţii ai acestor parchete, sunt numiţi de Preşedintele

României, la propunerea ministrului justiţiei, cu avizul Secţiei pentru

procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, dintre procurorii care au o

vechime minimă de 15 ani în funcţia de judecător sau procuror, pe o perioadă de

3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.”

## Se modifică OUG 7. Se renunță la interzicerea delegărilor

De asemenea, proiectul se

referă la abrogarea prevederilor referitoare la interzicerea delegării

procurorilor în funcţiile de conducere din cadrul parchetelor pentru care

numirea în funcţie se face de Preşedintele României; corelativ acestei

intervenţii legislative, se impune şi abrogarea dispoziţiilor tranzitorii ale

art. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2019. „Articolul 17

din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 7/2019 privind unele măsuri temporare

referitoare la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii,

formarea profesională iniţială a judecătorilor şi procurorilor, examenul de

absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, stagiul şi examenul de

capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari, precum şi pentru

modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi

procurorilor, Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legii nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al

României, Partea I, nr. 137 din 20 februarie 2019, se abrogă”, se arată în

pfroiectul de modificare.
