# Exclusiv. Experții internaționali „mătură” concluziile specialiștilor de la INML. Un procuror face „scut” pentru medicul Cătălin Cîrstoveanu, deși trebuie să-l ancheteze

_Published: 2022-02-04_

Este o undă de șoc în Sistemul de Justiție din România, dar și în cel medical. Nu, nu este o exagerare jurnalistică. După dezvăluirile de ieri, 3 februarie ac, privind [drama unei mame care încearcă de șapte ani să afle de ce i-a murit copilul, când era internat la Spitalul „Marie Curie”,](https://zin.ro/03/02/2022/investigatii/marie-curie-doctor-cirstoveanu-ucidere-din-culpa-inml-comisia-superioara-hiperglicinemie/)am primit foarte multe mesaje „din interiorul celor două Sisteme”. Puteți (re)citi **[aici](https://zin.ro/03/02/2022/investigatii/marie-curie-doctor-cirstoveanu-ucidere-din-culpa-inml-comisia-superioara-hiperglicinemie/)**articolul la care am făcut referire.

Sunt cutremurați din cauza acestui caz, dar încă nu au curaj să vorbească.** Mai precis, „spiritul tipic românesc” domnește: „știm că așa e, mai sunt cazuri asemnătoare, dar au relații”**

Noi nu credem că „relațiile” pot funcționa când e vorba despre malpraxis, ucidere din culpă. Prin urmare, continuăm dezvăluirile.

## Un procuror face „scut” pentru medicul Cătălin Cîrstoveanu, deși trebuie să-l ancheteze pentru ucidere din culpă

Nu credem în supradenumiri de genul „îngerul copiilor”, cum nici nu punem la îndoială pregătirea profesională a unei părți din cazul relatat. Însă, documentele pe care le deținem ne îndreptățesc să exclamăm:_** NU se poate astfel!**_

Spre exemplu, procurorul din cazul [Adrianei, Bezdadea Elena,](https://zin.ro/03/02/2022/investigatii/marie-curie-doctor-cirstoveanu-ucidere-din-culpa-inml-comisia-superioara-hiperglicinemie/)a comunicat medicului Cătălin Cîrstoveanu probe din dosar : raportul de expertiză, opinia expertală.** Astfel de probe se comunică doar părțIi vătămnate și celui care deține calitatea oficială de suspect. **

**În prezent, dosarul în care Adriana figurează persoană vătămată NU are un suspect. Urmărirea penală se face ca melcul, de șapte ani se derulează doar cu privire la faptă. Anterior, același procuror **l-a pus pe medicul Cîrstoveanu să-l apeleze pe apărătorul persoanei vătămate, cu doar câteva ore înainte de miezul nopții. Statutul magistraților NU permite discutarea cu părțile în afara cadrului procesual. Procurorul are obligația legală de a afla adevărul, de a căuta probe, nu poate face pe „mediatorul”.

Adriana s-a plâns la [Inspecția Judiciară](https://zin.ro/26/01/2022/romania-nasilor/inspectia-judiciari-petitii-lucian-netejoru-semnatura-electronica-doctorat-plagiat/) cu privire la acest comportament, atipic pentru un procuror, însă a primit un răspuns care nu răspunde obiectiv la sesizarea ei. Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să se pronunțe în luna mai ac. Va decide dacă Bezdadea Elena a încălcat grav statutul magistraților. Dacă se constată acest lucru, ar putea fi exclusă din magistratură.

## Un diagnostic „din pix”? Experții internaționali „mătură” concluziile specialiștilor de la INML

După șapte luni de agonie, medicul Cîrstoveanu i-a spus Adrianei că fiul său a avut [hiperglicinemie](https://www.romedic.ro/hiperglicinemia-noncetotica). În mod paradoxal, acest diagnostic „din pix” nu este susținut de probele (analizele) de laborator. De asemenea, stupefiant este și ce au răspuns experții internaționali.

![](https://zin.ro/wp-content/uploads/2022/02/experti-internationali-1.png)Autorul bibliografiei redate de legiștii români și care a cercetat(n.r ) academic această boală, hiperglicinemia, a infirmat tot ce au scris oficialii INML
Van Hove, cel care este autorul bibliografiei redate de legiștii români și care a cercetat(n.r ) academic această boală, hiperglicinemia, a infirmat tot ce au scris oficialii INML.

Cum este posibil ca o Comisie Superioară a acestei instituții să pună ștampila și semnătura pe ceva care nu există(?) Așteptăm răspunsul oficial al INML.

„**_Diagnosticul de hiperglicinemie a fost stabilit în baza unui screening neonatal care a indicat valoarea glicinei ușor peste limită. Screeningul acela este nul din toate perspectivele._**

**_În primul rând, intervalele de referință sunt stabilite pentru perioada neonatală, cu precădere primele 2-3 zile după debutul alimentației._**

**_Băiatul meu avea deja 35 de zile cu alimentație normală. Screeningul a fost de fapt un spot pe hârtie ce nu are valoare probatorie în fața analizei în plasmă. Diagnosticul stabilit de domnul Cîrstoveanu și doamna doctor Bizubac a fost hiperglicinemie noncetonica._**

**_Deși nicio analiză în plasmă, nici în LCR nu au susținut diagnosticul, tratamentul instituit a rămas cel pentru hiperglicinemie”,_ ne-a explicat Adriana._ _**

Până la postarea acestei informații, medicul Cătălin Cîrstoveanu nu a putut fi contactat.

### Citește și: Exclusiv. Un procuror s-a transformat în apărătorul unui medic suspect de ucidere din culpă(?) Tragedia unei mame care se luptă cu „Sistemul” de Justiție din România(I)

### Inspecția Judiciară „inventează” semnătura electronică, când nu vrea să soluționeze petiții
