Tragedie în noaptea de Anul Nou într-un bar din Elveția, unde zeci de persoane au venit cu gândul de a sărbători trecerea dintre ani.
Numai că în această locație a izbucnit un incendiu, în urma căruia au fost 40 de morți și 119 răniți.
Ministerul Afacerilor Externe precizează că, potrivit informațiilor transmise de autoritățile elvețiene competente, un cetățean român, presupus inițial dispărut, a decedat în urma incendiului produs în Elveția, în stațiunea Crans-Montana. Românul se numără printre zecile de persoane care și-au pierdut viața în urma incendiului.
De altfel, încă de vineri, MAE detalia că Ambasada României la Berna era „în contact cu familia unui cetățean român presupus dispărut în urma incendiului”.
„Echipa consulară desfășoară demersurile necesare pe lângă autoritățile elvețiene competente și va comunica public orice evoluție confirmată oficial. Totodată, România face parte din grupul de contact umanitar constituit pentru a sprijini autoritățile elvețiene în gestionarea cazurilor persoanelor spitalizate.
În acest context, Departamentul pentru Situații de Urgență, Ministerul Sănătății și Ministerul Apărării Naționale sunt pregătite să ofere sprijin, inclusiv pentru eventuale zboruri medicale specializate, la solicitarea părții elvețiene.
Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul Ambasadei României la Berna, continuă să monitorizeze situația cu prioritate”, se arăta pe Facebook.
Astăzi însă, ministra Oana Țoiu a precizat că a fost confirmat decesul tânărului român: „Transmit condoleanțe familiei îndoliate; mult prea repede a fost luat de lângă ei. Dumnezeu să îl odihnească în pace. Împărtășim durerea lor, care, pentru noi, aduce brutal în amintire și incendiul de la Colectiv.
În fața unei tragedii de asemenea amploare, doar solidaritatea umană poate să fie răspunsul.
Colegii noștri din Ambasada de la Berna și consulul României au fost alături de mama tânărului, acordând asistența necesară.
România, prin mecanismul european de urgențe civile, pe care îl folosim și noi când cerem ajutorul internațional, a acordat asistență pentru transportul unor răniți din Elveția spre spitale din Franța, sub coordonarea DSU, cu o aeronavă a MApN”.






