Depunerea candidaturii lui Kelemen Hunor pentru alegerile prezidențiale din 2024 este cel puțin o mișcare predictibilă, având în vedere că este a patra oară când liderul UDMR încearcă să ajungă în cea mai înaltă funcție din stat. În mod evident, Hunor joacă o carte deja cunoscută: aceea de a reprezenta interesele minorității maghiare.
Însă, deși discursul său se concentrează pe problemele comunității pe care o reprezintă, există o realitate evidentă care subminează candidaturile sale repetate – lipsa de relevanță reală în contextul general al alegerilor naționale.
Kelemen Hunor a devenit un „obișnuit” al campaniilor prezidențiale, iar rezultatele sale din trecut demonstrează că susținerea sa nu depășește granițele electoratului tradițional UDMR. De fapt, se pune întrebarea dacă acest tip de candidatură nu este mai mult un exercițiu de formalitate decât o încercare autentică de a accede la funcția de președinte.
A patra candidatură nu face altceva decât să repete același model, lăsând în urmă o întrebare legitimă: pentru ce se mai depune acest efort dacă rezultatele sunt aceleași la fiecare ciclu electoral?
Deși Hunor insistă că vrea să „spună lucrurilor pe nume” (ciudat, vrea să le spună pe nume doar dacă iese Președinte, altfel nu) și să aducă în prim-plan problemele reale ale românilor și maghiarilor, adevărul este că platforma sa politică este limitată la subiecte specifice comunității pe care o reprezintă.
Această abordare îi reduce semnificativ șansele de a fi perceput ca un candidat serios la nivel național. România are nevoie de un lider care să adreseze problemele tuturor cetățenilor, nu doar ale unei minorități etnice. Deși importantă, această platformă este insuficientă pentru a galvaniza un electorat divers.
Unii ar putea afirma că Kelemen Hunor este conștient de lipsa sa de șanse reale și că intrarea sa în cursă este mai degrabă o strategie menită să mențină vizibilitatea UDMR și să asigure o prezență constantă a partidului în dezbaterile naționale. Este, așadar, o tactică de autopromovare, care are mai puțin de-a face cu intenția autentică de a câștiga alegerile și mai mult cu dorința de a consolida poziția partidului în viitoarele alianțe politice post-electorale.
Candidatura lui Kelemen Hunor pentru președinția României în 2024 este un act politic repetat, cu un rezultat previzibil. În ciuda declarațiilor sale, rămâne puțin probabil ca el să depășească pragul minoritar de voturi pe care l-a obținut în trecut.
Dacă Hunor vrea să fie luat în serios pe scena politică națională, ar trebui să depășească platforma limitată pe care o propune și să abordeze, cu adevărat, problemele majore care afectează întreaga țară.
Dar el preferă o semi-jertfă pe altarul politic pentru a ridica scorul partidului care pare că se încăpățânează acum să fie real sub 5 procente. Dar, așa cum s-a mai văzut, sunt sigur că, comunitatea maghiară din Oltenia istorică îi va da o mână de ajutor pentru că nevoia de guvernare (deci, nu de guwernare) este mai mare ca niciodată.
