# Năstase și Dăncilă, în poză alături de președintele chinez, cel rus și nord coreean; ministra de Externe: „Nu ne reprezintă!”

_Published: 2025-09-03_

Reacției a ministrei USR de Externe, Oana Țoiu, după ce foștii premieri Adrian Năstase și Viorica Dăncilă au participat la parada militară organizată de preşedintele chinez Xi Jinping la Beijing, pentru a marca sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

Cei trei apar în fotografii alături de Xi, de liderul nord-coreean Kim Jong Un și de preşedintele rus Vladimir Putin, ceea ce a stârnit controverse.

Ministra Oana Țoiu a ținut să transmită că cei doi foști premieri români nu sunt acolo în vreo calitate oficială, ci pe „persoană fizică”:

„_România nu este şi nu poate fi reprezentată de politicieni care se aşează onorați în poză lângă Putin astăzi._

_Acasă ei vorbesc despre patriotism dar un patriot nu s-ar gudura pe lângă agresor, sigur nu la câteva zile de când o dronă rusească a atacat o navă la sute de metri de granița noastră pe Dunăre, la săptămâni de când Rusia a bombardat şi comunități în Ucraina unde se vorbeşte limba română._

_Au mers acolo ca persoane private şi se reprezintă doar pe ei inşişi dar probabil că invitația a fost bazata si pe rolul de fosti premieri şi indică o intenție de a arăta influența asupra României – dar Putin a reușit să arate doar că legaturile lor sunt legate de trecut si nu de viitorul României._

_România şi-a ales clar calea: Uniunea Europeană, parteneriatul strategic cu SUA, susținerea democrațiilor și a vecinilor noștri în acestă perioadă dificilă. Pentru a construi acest viitor în continuare, politicienii prieteni cu Putin nu ne reprezintă!_”.

De altfel, Adrian Năstase nu s-a ferit să transmită public că se află în China. Nu chiar pe lângă Putin, ci doar că este invitat „_în calitate de fost demnitar_”.

![](https://zin.ro/wp-content/uploads/2025/09/poza-1-222x122.jpg)
„_Sunt invitat, în aceste zile, la Beijing, în calitate de fost demnitar, pentru a participa la un mare eveniment ocazionat de comemorarea a 80 de ani de la victoria Chinei împotriva Japoniei și a fascismului în al Doilea Război Mondial. Mâine va avea loc o mare paradă militară și o recepție oferită de liderii chinezi_”, scria Năstase pe blogul său, [ieri](https://adriannastase.ro/2025/09/02/sunt-la-beijing-pentru-cateva-zile/).

Tot aici, Năstase nuanța: „_am fost invitat la sediul departamentului internațional al CC, al PCC, unde am avut o lungă discuție cu doamna ministru adjunct Sun Haiyan, în legătură cu teme sensibile de politică internațională, inclusiv despre războiul din Ucraina și despre relația dintre China, Rusia și India_”.
