Procurorii anticorupție vor să arate că nicio încălcare a legii nu rămâne nepedepsită, astfel că au demarat o amplă anchetă printre angajații Romsilva Bacău. Cinci angajați au „picat” până acum, Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Bacău acuzându-i pe aceștia de luare de mită, ulterior dispunându-se și arestul la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile. Este vorba despre Aurel Pâslaru – la data faptei șeful Ocolului Silvic Comănești (Bacău) din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva, Sorin-Velu Comăneci – la data faptei șef district I Asău, Constantin Ștefancu – la data faptei șef district III Nogea, Liviu Corbu – la data faptei șef district VI Ghimeș-Palanca, și Costel Colpoș – șef district V Camenca (ultimii patru din cadrul Ocolului Silvic Comănești (Bacău). Acestea sunt doar câteva dintre numele cunoscute, pentru că DNA a făcut public și faptul că se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane.
„Prezenta cauză are ca obiect săvârșirea unor infracțiuni de corupție de către angajați ai Regiei Naționale a Pădurii Romsilva care ar fi pretins și primit de la reprezentanții unor societăți comerciale suma totală de 4.628.070 lei, pentru a-și îndeplini atribuțiile de serviciu. Din referatul întocmit de procurori a reieșit că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 2015 – 2020, cei cinci inculpați, în calitățile menționate mai sus, ar fi pretins și primit de la reprezentanții unei societăți comerciale mai multe sume de bani în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în atribuțiile lor de serviciu, respectiv pentru a confirma efectuarea unor lucrări silvice (împăduriri, întreținerea culturilor, degajări, curățiri) de către societatea oamenilor de afaceri. În acest context, inculpații ar fi pretins și primit următoarele sume de bani:
- inculpatul Pâslaru Aurel ar fi cerut un procent de 3% din valoarea (fără impozit pe profit) a facturilor fiscale ce urmau a fi emise de societatea susmenționată pentru serviciile silvice prestate în favoarea Ocolului Silvic Comănești și a primit suma totală de 210.000 lei.
Precizăm că, anterior, în data de 23 iulie 2020, cu ocazia constatării infracțiunii flagrante, asupra inculpatului a fost găsită suma de 10.000 lei ce reprezenta procentajul respectiv din valoarea facturilor emise doar în lunile aprilie și mai 2018. - ceilalți patru inculpați ar fi pretins sume de bani ce reprezentau valoarea manoperei directe, aferentă lucrărilor executate în districtele pe care le administrau, (rezultată din facturile ce urmau a fi emise de societatea respectivă și fără impozit pe profit).
Concret, inculpatul Comăneci Sorin–Velu ar fi primit suma de 995.370 lei, inculpatul Ștefancu Constantin – suma de 980.750 lei, inculpatul Corbu Liviu – suma de 395.450 lei, iar inculpatul Colpoș Costel – suma de 360.250 lei.
În același context, și pentru aceleași motive, procurorii anticorupție au dispus față de alți doi angajați din cadrul Regiei Naționale a Pădurii Romsilva, următoarele măsuri preventive: - control judiciar față de inculpatul LEASCU ADRIAN, la data faptei șef district V Camenca din cadrul Ocolul Silvic Comănești Bacău), care ar fi pretins și primit suma totală de 63.750 lei.
În cazul inculpatului OLTEANU JANOS, șef district II Geamăna din cadrul Ocolului Silvic Comănești, care ar fi pretins și primit suma totală de 1.622.500 lei, procurorii anticorupție au sesizat Tribunalul Bacău cu propunere de luare a măsurii arestului la domiciliu. După ce propunerea a fost respinsă de instanța de judecată, procurorii au depus contestație, aflată în prezent în curs de judecare la Curtea de Apel Bacău. În prezent, inculpatul se află sub control judiciar”, a comunicat DNA.
Inițial, Tribunalul Bacău a considerat că angajații Romsilva Bacău pot sta foarte bine sub control judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, însă Curtea de Apel Bacău a admis contestația formulată de procurorii anticorupţie și implicit propunerea de luare a măsurii arestului la domiciliu „în ce priveşte pe inculpaţii PĂSLARU AUREL, COMĂNECI SORIN – VELU, ŞTEFANCU CONSTANTIN, CORBU LIVIU şi COLPOŞ COSTEL. …dispune luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpaţii: 1. Pâslaru Aurel 2. Comăneci Sorin–Velu, 3. Ștefancu Constantin, 4. Corbu Liviu, 5. Colpoș Costel; toți cercetați pentru comiterea infracțiunii de luare de mită, pe o durată de 30 de zile, de la data punerii în executare a măsurii. …impune inculpatului Pâslaru Aurel obligaţia de a nu părăsi imobilul din orașul Comănești fără permisiunea judecătorului de drepturi şi libertăţi sau a organului judiciar în faţa căruia se află cauza sa. …impune inculpatului Comăneci Sorin–Velu, obligaţia de a nu părăsi imobilul din oraşul Comăneşti fără permisiunea judecătorului de drepturi şi libertăţi sau a organului judiciar în faţa căruia se află cauza sa. …impune inculpatului Ștefancu Constantin obligaţia de a nu părăsi imobilul din sat Apă Asău, com. Asău, jud. Bacău, fără permisiunea judecătorului de drepturi şi libertăţi sau a organului judiciar în faţa căruia se află cauza sa. …impune inculpatului Corbu Liviu obligaţia de a nu părăsi imobilul din sat Agăș, com. Agăș, jud. Bacău, fără permisiunea judecătorului de drepturi şi libertăţi sau a organului judiciar în faţa căruia se află cauza sa. …impune inculpatului Colpoș Costel, obligaţia de a nu părăsi imobilul din orașul Comănești fără permisiunea judecătorului de drepturi şi libertăţi sau a organului judiciar în faţa căruia se află cauza sa. …pe durata arestului la domiciliu, inculpaţii PĂSLARU AUREL, COMĂNECI SORIN – VELU, ŞTEFANCU CONSTANTIN, CORBU LIVIU şi COLPOŞ COSTEL au obligaţia să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori sunt chemaţi. ...pe durata arestului la domiciliu, inculpaţii PĂSLARU AUREL, COMĂNECI SORIN – VELU, ŞTEFANCU CONSTANTIN, CORBU LIVIU şi COLPOŞ COSTEL au obligaţia să nu comunice cu martorii audiați în timpul urmăririi penale și cei ce vor fi audiați în timpul cercetării judecătorești sau de ceilalţi participanţi la săvârşirea infracţiunii (Pâslaru Aurel, Comăneci Sorin – Velu, Ștefancu Constantin, Colpoș Costel, Corbu Liviu, Olteanu Janos, Leascu Adrian şi Militaru Ana-Maria) direct sau indirect, pe nicio cale. …atrage atenţia inculpaţilor PĂSLARU AUREL, COMĂNECI SORIN – VELU, ŞTEFANCU CONSTANTIN, CORBU LIVIU şi COLPOŞ COSTEL că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care le revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Definitivă. Pronunţată în cameră de consiliu”, se arată în încheierea instanței.