Parlamentul german a votat creșterea salariului minim de la 9,82 de euro pe oră, la 10,45 de euro, această măsură intrând în vigoare din 1 iulie 2022. Coaliția de centru-stânga-social-democrați, verzi și liberali-democrați, dar și alte formațiuni de stânga au votat pentru mărirea salariului minim.
Cu toate acestea, fomrațiunea de extremă dreapta și opoziția conservatoare s-au abținut de la vot. De asemenea, crește și salariul pentru locurile de muncă cu timp redus de la 450 de euro, la 520 de euro, potriviti stiridiaspora.ro
Principalii beneficiari ai creșterii salariului minim vor fi cei din fosta Germanie de Est, informează ministrul Muncii Hubertus Heil.
Opoziția spune că salariul minim nu va proteja oamenii de scumpiri
Cancelarul german Olaf Scholz a promis germanilor că va crește salariul minim, fiind una dintre promisiunile-cheie ale campaniei sale electorale. Mai mult, această măsură vine în contextul în care inflația este foarte mare, iar o creștere a salariilor este vitală pentru populație.
În ciuda acestor măriri, partidele de opoziție din Parlamentul german susțin că o creștere a salariului minim nu-i va proteja pe oameni în fața scumpirilor, precizând că existau alte moduri de a crește puterea de cumpărare.
Reamintim că în Germania, potrivit Ministerului Muncii, lucrează 800 de mii de români cu forme legale, iar 200 de mii muncesc sezonier. Mai mult, în unele orașe, numărul românilor a devenit numeros, după turci și polonezi.
La nivel european, 13 state membre din estul și sudul UE aveau la începutul acestui an salarii minime de sub 1.000 de euro. Statele membre UE unde salariile salarii minime depășesc 1.500 de euro pe lună sunt : Franţa (1.603 euro), Germania (1.621 euro), Belgia (1.658 euro), Olanda (1.725 euro), Irlanda (1.775 euro) şi Luxemburg (2.257 euro).
În țara noastră, începând din 1 ianuarie 2022, salariul minim brut pe țară a ajuns la 2.550 de lei pe lună, o creștere de 10,9% față de nivelul de anul trecut. În anul 2022 tariful orar este de 15,239 lei/oră ( 3,07 euro) pentru un program complet de lucru de 167,333 ore/lună.
Citește și articolul despre : Câciu (Finanțe): „Salariul minim a fost transformat într-un fenomen de salarizare efectivă”