Fanfara
Fanfara "Muzica Apelor Constanța"

Potrivit unui comunicat al societății RAJA, continuă evenimentele culturale în Constanța și în luna iunie: Fanfara Muzica Apelor va oferi, la malul mării, mai multe spectacole de calitate.

Instrumentiștii constănțeni se vor afla, printr-o interpretare remarcabilă, aproape de sufletele locuitorilor vechii cetăți Tomis.

Așadar, toți cei care vor să adune în tolba amintirilor cât mai multe refrene de vals, folclor stilizat, jazz și alte melodii din repertoriul național și internațional sunt invitați la sfârșit de săptămână, timp de o oră, să se prindă în hora prieteniei pe portative și, de ce nu, să iasă la joc”, se precizează în comunicat.

Programul a început în data de 3 iunie și se va extinde, cu evenimente inedite, pe tot parcursul lunii

În data de 3 iunie, fanfara a deschis evenimentul, începând cu ora 19.00. Constănțenii au putut asculta frumoasele acorduri în zona Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța din Piața Ovidiu.

12 iunie: Începând cu ora 19.00, artiștii vor încălzi inimile celor prezenți la eveniment tot în fața Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

17 iunie: Urmează un nou concert marca Fanfara Muzica Apelor, la ora 19.00. De data aceasta, concertul va avea loc pe Faleza Cazinoului din Constanța.

18 iunie: La ora 17.00, iubitorii muzicii de promenadă sunt așteptați din nou în zona peninsulară a Constanței, aproape de Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța

24 iunie: Instrumentiștii vor susține un nou concert în zona Cazinoului din Mamaia, începând cu ora 18.00.

Ultimul concert susținut de fanfara din Constanța pentru luna în curs va avea loc duminică, 26 iunie

Duminică, 26 iunie 2022, Cazinoul din Mamaia va fi, începând cu ora 18.00, gazda ultimului concert din luna iunie al Fanfarei Muzica Apelor.

Prin autenticitate și profesionalism, concertele susținute de Fanfara Muzica Apelor au devenit un simbol cultural al urbei, constănțenii așteptând, cu nerăbdare, an de an, programul muzical al artiștilor”, au transmis reprezentanții societății RAJA.

Articolul precedentPremieră în România: Se organizează primul referendum pentru demiterea unui primar
Articolul următorInsulta adusă partidelor politice urmează să fie sancționată. Iohannis a promulgat legea
Jurnalist full-time / Pesimist part-time