# VIDEO: Detalii despre cazul fetiței ucise de o șoferiță, chiar de Ziua Copilului: Femeia gonea cu peste 80 km/oră

_Published: 2022-06-03_

O fetiță de 4 ani a fost accidentată mortal, chiar de Ziua Copilului.

Cea mică juca șotronul, în data de [1 iunie](https://zin.ro/02/06/2022/administratie/accident-mortal-iasi-scobinti/), împreună cu alți copii, în apropierea drumului din fața casei.

Martor: ”_Fetiţa a ieşit din spatele taxiului şi şoferiţa venea de la vale. A zis femeia că a claxonat de 3 ori. Şoferiţa venea la deal şi i-a ieşit fix în faţă”._

Într-o prima instanță, părinții au sunat la 112, observând că fata este grav rănită. După, au cărat-o în brațe și s-au întâlnit, pe drum, cu forțele de intervenție.

În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de echipajele medicale, copila nu a mai putut fi salvată.

### Nesupravegheată, copila a încercat să traverseze strada, prin spatele unei mașini de taxi parcate în apropiere

Potrivit animației grafice și camerelor de supraveghere, copila a încercat să traverseze strada, prin spatele unui taxi. În acel moment, femeia care avea o viteză de peste 80 de kilometri pe oră, a spulberat-o pe micuță.

Cu toate acestea, tânăra în vârstă de 28 de ani, a precizat că exista un motiv care justifica viteza cu care gonea prin satul din Iași.

### Unchiul șoferiței s-ar fi spânzurat în ziua 1 iunie, când a avut loc tragicul accident

Deși nu avea permis de conducere, ci doar nişte cursuri făcute în Suedia, aceasta le-a spus anchetatorilor că se grăbea să ajungă la casa unchiului său.

Femeia tocmai aflase că acesta s-a sinucis, precizează [Observator](https://observatornews.ro/eveniment/animatie-grafica-anastasia-o-fetita-de-4-ani-a-murit-calcata-in-fata-casei-soferita-fara-permis-gonea-cu-peste-80-kmh-473361.html).

Potrivit polițiștilor, șoferița ar avea nişte cursuri de conducere, obţinute în Suedia. În momentul de față, nu se știe dacă aceste cursuri sunt valabile pe teritoriul României.
