# Papa cere, din nou, pacea: ”Insistăm în continuare”

_Published: 2022-05-03_

Papa Francisc face un nou apel la președintele Rusiei, cerând pacea din Ucraina.

În acest scop, Suveranul Pontif a insistat asupra unei întâlniri cu președintele Rusiei, Vladimir Putin.

### Papa cere pacea: deși a declarat, într-un interviu publicat marți, că a cerut o întâlnire la Moscova cu președintele rus, încă nu a primit niciun răspuns

De asemenea, Papa a spus, pentru „Corriere Della Sera”, că patriarhul Kirill al Bisericii Ortodoxe Ruse, care a sprijinit războiul cu toată tăria, ”nu poate deveni slujitorul la altar al lui Putin”, notează Reuters, conform Mediafax.

În momentul în care a început războiul condus de Putin, Papa a făcut o vizită fără precedent la ambasada rusă. De asemenea, liderul de la Vatican a declarat că, la aproximativ trei săptămâni de la începerea conflictului, i-a cerut unui diplomat să îi trimită un mesaj lui Putin.

### Liderul Bisericii de la Roma este dispus să meargă la Moscova: ”cu siguranță, era necesar ca liderul de la Kremlin să permită o deschidere. Nu am primit încă un răspuns și insistăm în continuare”

”_Mă tem că Putin nu poate și nu dorește să aibă această întâlnire în acest moment. Dar cum să nu poți opri atâta brutalitate?_”, a declarat Suveranul Pontif.

Înainte de interviu, [Papa Francisc](https://zin.ro/17/04/2022/comentariul/papa-francisc-mesaj-paste-catolic-razboi/), în vârstă de 85 de ani, nu menționase în mod specific Rusia sau pe Putin de la începutul conflictului, la 24 februarie, însă a lăsat puține semne de întrebare cu privire la partea pe care a criticat-o, folosind termeni precum „agresiune” și „invazie nejustificată”, deplângând atrocitățile împotriva civililor, arată [Știri pe Surse](https://www.stiripesurse.ro/papa-francisc-a-cerut-o-intalnire-la-moscova-cu-vladimir-putin-ma-tem-ca-nu-doreste-sa-aiba-aceasta-intalnire-cum-sa-nu-poti-opri-atata-brutalitate_2365140.html).
