Plătesc mii de euro pentru un contract pe mare şi sunt lasaţi cu ochii în soare prin aerogări şi porturi. De peste 20 de ani, zeci de mii de marinari sunt ţepuiţi de armatorii-fantomă, fără ca statul să mişte un deget. Doi din trei navigatori români îşi riscă la fiecare voiaj viaţa fără să fie protejat în nici un fel de autorităţi. Jurnal de Investigaţii vă prezintă drumul şpăgilor în navigaţia maritimă, precum şi păţaniile unor marinari care u rămas cu buza umflată.
Multe s- au schimbat în shippingul românesc în ultimii 20 de ani.
Flota de stat a dispărut, la fel şi firmele de apartament care au
jecmănit companiile de navigaţie de stat.
Două lucruri au
supravieţuit însă economiei de piaţă din 1990 şi până în prezent:
datoriile imense puse în cârca Bancorex şi mafia din crewing, mai pe
româneşte recrutarea echipajelor. Dacă în primul caz statul român poate
pune cruce restanţelor de zeci de milioane de dolari preluate de la
Bancorex de răposata AVAS, transformată recent în Autoritatea pentru
Administrarea Activelor Statului, datorii care, după cum spuneam, nu vor
mai fi plătite niciodată, în cazul crewing-ului autorităţile de stat
pot oricând să facă lumină, dar nimeni nu vrea acest lucru.
3.000 de marinari, în voia sorţii
„Între 12.000 şi 13.000 de navigatori semnează contracte în fiecare
an. Dintre aceştia, 5.000 pleacă în voiaj pe contracte ITF, alţi 5.000
lucrează cu armatori care agreează normele ITF, iar restul este
reprezentat de cei care au probleme”, a declarat pentru Jurnal de
Investigaţii Adrian Mihălcioiu, reprezentantul ITF (International
Transport Workers’ Federation) în România.
„Rămân sechestraţi, nu
sunt plătiţi, îşi riscă viaţa. Dau şpăgi, pleacă în voiaj şi nu au
contracte care să-i protejeze”, a explicat liderul ITF. Practic, doar
unul din trei români lucrează sub contract standard ITF.
Potrivit
Sindicatului Liber al Navigatorilor, la începutul acestui an erau
autorizate de către Autoritatea Navală Română 107 agenţii de crewing,
care respectă mai mult sau mai puţin prevederile legale. Pe lângă
acestea funcţionează o mulţime de agenţii-fantomă, care îşi schimbă
frecvent sediul pentru a nu putea fi depistate. ITF le recomandă
navigatorilor să verifice atent agenţia, dar mai ales navele pe care vor
să se îmbarce. „Pot verifica gratuit la sediul SLN bonitatea
armatorilor sau dacă navele au probleme”, a menţionat Adrian Mihălcioiu.
Potrivit acestuia, statul român ar putea rezolva simplu problemele
navigatorilor, prin ratificarea convenţiilor internaţionale, însă
guvernanţi tărăgănează de ani buni acest lucru. Deşi, raportat la
fiecare caz de înşelăciune, câteva sute de euro nu înseamnă mare lucru,
presupunând că cel puţin o mie de navigatori au dat şpagă la ambarcare,
rezultă că ţeparii din crewing câştigă trei milioane de euro în fiecare
an. Asta fără să mai punem la socoteală prejudiciul produs statului
prin nedeclararea veniturilor şi neplata taxelor aferente.
Invers
propoţional cu evaziunea fiscală de ordinul milioanelor de euro,
Autoritatea Navală Română percepe tarife modice de câteva zeci şi mai
rar, sute de euro, pentru avizarea acestor agenţii de plasare a forţei
de muncă pe mare.
Ping-pong cu MLC 2006
20 august 2013 a fost data la care a intrat în vigoare Maritime
Labour Convention 2006, cea mai nouă convenţie internaţională în
domeniul angajării forţei de muncă în domeniul maritim.
Au
aderat la aceasta o mulţime de state, dar nu şi România, deşi ocupă
locul zece în lume în ceea ce priveşte numărul personalului care
lucrează la bordul navelor comerciale. De atunci şi până în prezent
eforturile sindicaliştilor au fost zadarnice. Niciuna dintre
instituţiile statului cu răspunderi în domeniu nu a făcut absolut nimic,
cu toate că ratificarea MLC 2006 nu costă nimic.
Convenţia
stabileşte standarde minime de muncă şi de trai pentru toţi marinarii
care muncesc pe nave care arborează pavilionul unor state ce au
ratificat convenţial. Adică exact ceea ce le trebuie miilor de
navigatori români care pleacă pe mare “la risc”.
Singura explicaţie
plauzibilă pentru acest lucru nu poate fi decât faptul că politicienii
au legături strânse cu fenomenul infracţional din shipping (de altfel,
câţiva deputaţi şi senatori de pe litoral au activat şi încă mai
activează în acest domeniu, inclusiv deţin firme care plasează forţă de
muncă pe nave) şi nu vor să aprobe conveţia internaţională pentru că,
astfel, ar trebui să respecte regulie MLC 2006.
Lungul drum al şpăgii
Este o practică frecventă ca marinarii să plătească în avans
contravaloarea salariului pe o lună de zile către agentul de crewing
prin intermediul căruia a semnat contractul.
Această şpagă, care
poate să ajungă şi la 1.000 de euro, este de obicei dată pentru ca
navigatorul să fie sigur că nu va avea probleme pe toată durata
contractului. Au existat însă numeroase cazuri când marinarul a fost
înşelat. Cu toate acestea, acest sistem de şpăgi funcţionează în
continuare.
„Am vrut să plec pe o platformă de foraj marin în Africa.
Agentul şi armatorul păreau serioşi. După ce am trimis actele, am fost
acceptat şi am plecat cu avionul spre platformă. Am făcut o escală în
Grecia pentru perfectarea unor hârtii. Armatorul mi-a solicitat o serie
de centificate pe care nu le aveam şi mi-a spus că mă costă 700 de
euro”, povesteşte N. Păun. El a continuat, arătând că, din moment ce
avea bani la el, a plătit toată suma cerută. Însă, surpriză: “Când să
plec spre platformă, omul de legătură a dispărut. Agentul din România
care m-a trimis acolo a încercat
la rândul lui să dea de armator, însă a spus că acesta are telefonul
închis. Nu ştiu dacă românul era partener la escrocherie cu armatorul.
Cert este că am am pierdut aproape o mie de euro”.
Alţi au avut un
ghinion şi mai mare. „Am plecat cu doi colegi să schimbăm un echipaj în
Maroc. Ni s-au promis salarii bune. Când am ajuns la navă, situaţia era
cu totul alta. Fără apă, mâncare şi curent electric. Cargoul avea
datorii şi era reţinut în port” îşi aminteşte V. Alexe. Până la urmă
românii s-au întors acasă cu buzunarele goale.
Toate statele lumii, inclusiv ţările africane tratează cu deosebită atenţie acest fenomen. Cel păcălit sau nemulţumit poate trimite din orice colţ al lumii o petiţie internaţională, iar oamenii legi încep investigarea cazului. La polul opus, în România nu există nici măcar un simplu birou unde navigatorii să reclame că au fost păcăliţi. Şi asta în condiţiile în care, aşa cum am menţionat mai sus, România este unul dintre cei mai importanţi furnizori de forţă de muncă în domeniul maritim la nivel mondial. Poate tocmai din această cauză infractorii şi-au făcut o practică în a recruta români şi îşi deschid firme de apartament în România. După ce dau câteva zeci de ţepe, respectivii se mută în alt judeţ şi-şi continuă afacerile ilegale