# Interesul naţional a fost lăsat fără imunitate de plenul Senatului. Gabriel Oprea ajunge pe mâna procurorilor DNA

_Published: 2016-02-03_

**Cererea privind încuviințarea începerii urmăririi penale a

fostului vicepremier și ministru de Interne Gabriel Oprea a fost

aprobată miercuri de plenul Senatului, cu 102 voturi „pentru” şi 31

„împotrivă”. Votul senatorilor a fost secret cu bile.**
Ședința plenului Senatului în care s-a dezbătut și votat cererea DNA

 privind încuviințarea urmăririi penale în cazul lui Gabriel Oprea a

început în jurul orei 10,30. Acesta a sosit la Senat cu aproximativ

jumătate de oră înainte de ședința de plen.
Senatorii juriști

avizaseră favorabil marți cererea DNA de încuviințare a urmăririi penale

 în cazul senatorului Gabriel Oprea, cu nouă voturi „pentru”, o abținere

 și un vot „împotrivă”. El le-a cerut colegilor parlamentari să voteze

cererea de urmărire penală transmisă de DNA, pe motiv că nu ar trebui

prelungită perioada necesară stabilirii adevărului.
Fostul ministru

Gabriel Oprea le-a trimis în acest sens o scrisoare președintelui

Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, și președintelui Comisiei juridice,

Cătălin Boboc. Oprea spune că se consideră nevinovat și spune că nu a

beneficiat de nimic în plus față de ceilalți miniștri de Interne.
Procurorul

 șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut sesizarea Senatului pentru

formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de Gabriel

Oprea, fost viceprim-ministru pentru Securitate Națională și ministru al

 Afacerilor Interne, în legătură cu săvârșirea a două infracțiuni de

abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau

pentru altul în perioada în care a deținut funcția ministerială.
Conform

 DNA, una dintre infracțiunile de abuz în serviciu constă în folosirea

resurselor umane și materiale ale Ministerului Afacerilor Interne pentru

 a asigura, în mod nelegal, însoțirea deplasărilor efectuate de ministru

 cu echipaje ale Poliției Rutiere. Cea de a doua infracțiune de abuz în

serviciu are legătură cu încheierea unui protocol pe baza căruia

procurorul general ar fi beneficiat în mod nelegal de coloană oficială.
