La finalul anului 2025, piața europeană a energiei electrice intră într-o fază de stabilizare relativă, dar la niveluri de preț structural mai ridicate decât înainte de 2020. Diferențele între statele membre nu mai sunt explicate exclusiv prin mecanisme de piață, ci prin decizii politice, regimuri de taxare, scheme de plafonare și capacitatea fiecărui stat de a absorbi costul social al energiei.
Prețul energiei electrice pentru consumatorii casnici diferă de aproape 4 ori între statele UE analizate, în timp ce salariul minim diferă de peste 3 ori.
Această disjuncție indică o ruptură structurală între piața unică a energiei și realitățile socio-economice naționale.
Clasamentul prețurilor la energie electrică – decembrie 2025
Datele disponibile pentru 30–31 decembrie 2025 și media lunii decembrie arată următoarea ierarhie a prețurilor finale (€/kWh, consumatori casnici), ordonate descrescător:
| Poziție | Țara | Preț energie (€/kWh) | Salariu minim brut (€/lună) |
|---|---|---|---|
| 1 | Germania | 0,3835 | 2.161 |
| 2 | România | 0,2700 | 814 |
| 3 | Olanda | 0,2500 | 2.193 |
| 4 | Grecia | 0,2400 | 968 |
| 5 | Franța | 0,1952 | 1.802 |
| 6 | Bulgaria | 0,1300 | 551 |
| 7 | Ungaria | 0,1040 | 707 |
Germania are cel mai mare preț absolut al energiei electrice din grupul analizat.
Ungaria și Bulgaria au cele mai mici prețuri finale, prin regimuri de preț reglementat.
Prețul absolut este irelevant fără raportare la venitul minim disponibil.
Prețul energiei raportat la salariul minim: indicatorul real al presiunii sociale
Pentru a evalua impactul real, criteriul relevant nu este €/kWh, ci câtă energie poate cumpăra un angajat plătit cu salariul minim.
Observații-cheie:
- Germania și Olanda, deși au prețuri ridicate, amortizează costul prin venituri minime ridicate.
- Franța menține un echilibru artificial prin intervenție statală (tarife reglementate).
- România și Grecia sunt cazurile critice:
- prețuri apropiate de vestul UE,
- salarii minime semnificativ mai mici.
România se află într-o zonă de risc structural de sărăcie energetică.
De ce România este un caz distinct negativ
România ocupă locul 2 la prețul energiei, dar locul 6 la salariul minim.
Fapte structurale:
- piață liberalizată, apoi corectată administrativ;
- plafonări succesive finanțate din buget și din distorsiuni de piață;
- lipsa unui mecanism durabil de corelare energie–venit.
România nu plătește „preț european” pentru energie, ci un preț disproporționat față de capacitatea sa economică.
Aceasta nu este o problemă de piață, ci una de guvernanță energetică și politică socială.
Europa cu două viteze energetice
Analiza comparativă arată trei modele distincte:
- Modelul „preț mare – venit mare”
Germania, Olanda
→ sustenabil social, competitiv industrial cu subvenții țintite. - Modelul „preț controlat – stat intervenționist”
Franța, Ungaria, Bulgaria
→ stabilitate pe termen scurt, cost fiscal pe termen lung. - Modelul „preț mare – venit mic”
România, Grecia
→ cel mai vulnerabil, cu efecte directe asupra consumului, inflației și coeziunii sociale.
Implicații economice directe
Energia electrică scumpă se transferă în:
- prețuri mai mari la bunuri și servicii;
- competitivitate industrială redusă;
- presiune pe salarii și pe bugetul public.
Fără o reformă structurală a politicii energetice, România va continua să importe inflație prin energie. Dar cine să aibă capacitatea intelectuală să gândească o astfle de reformă? Actualul Guvern, din păcate, nu!
La final de 2025, problema energiei electrice în Europa nu mai este una de volatilitate, ci de echitate economică.
Piața este relativ stabilizată.
Diferențele între state sunt determinate de decizii politice, nu de costuri reale.
Energia a devenit un test de maturitate instituțională, iar România îl ratează voit, în mod repetat.
