Fost membru marcant PSD, postură din care a obținut portofoliul Justiției în mai multe guverne, Ana Birchall vrea în continuare să candideze la alegerile prezidențiale.
Aflată printre cei 14 candidați la prezidențialele anulate din 2024, Ana Birchall se înscrisese în cursă ca independent. Însă, conform rezultatelor după primul tur, aceasta s-a clasat pe locul 10 în topul preferințelor românilor care s-au prezentat la urne.
Ana Birchall a strâns în primul tur al prezidențialelor 42.853 de voturi, adică un procent de 0,46%, însă în continuare pare decisă să participe și la alegerile din acest an.
Pentru aceasta, Birchall continuă „dezvăluirile” pe Facebook, în încercarea de a convinge că „avem nevoie de un președinte independent de toate mașinațiunile politice, curat și onest, profesionist și responsabil”. Iar calitățile descrise mai sus le are, cum altfel, domnia sa.
Într-o recentă postare pe Facebook, Ana Birchall scrie despre drepturile pe care le au judecătorii Curții Constituționale a României, în materie de salarii. Informația, totuși, nu e nouă, arată Birchall, care subliniază că a „demascat” în vară „cum judecătorii CCR și-au acordat printr-un regulament special, pe lângă pensii speciale, și prime speciale de concediu”. Iar acum, explică ce și cum:
„Cu alte cuvinte judecătorii care nu-și iau toate cele 35 de zile de concediu la care au dreptul legal primesc iarăși bani în compensare, care pot ajunge până la 12.000 de euro pe an. Evident ei având și vacanță judecătorească!
Și tot evident presa cumpărată de partidele politice din subvențiile lunare primite de la stat mă boicota, nu mă invitau la emisiuni și nu scriau un rând din ce spuneam eu, deși era important pentru români să știe adevărul!
Înțelegeți că ne facem bine numai după ce scăpăm și schimbăm împreună ce merge rău la vârf? Înțelegeți de ce avem nevoie de un președinte independent de toate mașinațiunile politice, curat și onest, profesionist și responsabil, ca mine?
Am arătat prin fapte că românii se pot baza pe mine. Am arătat că pot să duc bătălii grele pentru a apăra interesele românilor cinstiți și de bună-credință. Așa o să fac în continuare, cu ajutorul vostru! Trebuie să Facem România Bine!
Rog share masiv, să se ştie adevărul!”.