# Năsui, despre PNL: „Primii care părăsesc barca sunt șobolanii”

_Published: 2023-11-02_

Claudiu Năsui, membru USR, poziție politică din care a deținut funcția de ministru al Economiei până la momentul în care a fost format un Guvern PSD&PNL, a comentat aseară certurile publice dintre cei doi parteneri de coaliție.

Potrivit declarațiilor făcute la [B1 TV](https://www.b1tv.ro/politica/nasui-despre-pnl-istii-care-au-descoperit-ca-asocierea-cu-psd-nu-e-buna-se-termina-ciolanul-apar-problemele-au-explodat-cheltuielile-in-asa-hal-incat-nu-mai-pot-sa-duca-fara-o-crestere-de-taxe-pro-1379372.html), Năsui consideră că nu este vorba despre simple șicane, mai ales din partea PNL, ci despre faptul că această formațiune a realizat că „_se termină ciolanul acum_”, iar odată cu aceasta „_încep problemele_”.

Și, din ce a subliniat fostul ministru, actualmente simplu deputat de București, PNL s-a simțit confortabil în alianță până la acest moment, dat fiind că „_sunt în politică de mulți ani, 15 -20, unii 30 de ani, de atâta timp tocmai că au știut când să schimbe barca. Știți cum se zice, cine sunt primii care părăsesc barca sunt șobolanii_”.

„_Acestor oameni le-a plăcut foarte mult alianța cu PSD, care a însemnat o compatibilitate perfectă doctrinară. Amândoi au vrut PNDL, vorbeau despre liberalism ca fiind investiții publice, adică ce a făcut și Ceaușescu (…). _

_Amândoi au vrut distrugerea microîntreprinderilor, creșterile de taxe, amândoi au votat în Comisie absolut tot ce a trecut. (…) _

_Câteodată făceau opoziție, ai fi zis că amândoi erau opoziție la Guvern, dar în Parlament voturile erau absolut identice. Deci oamenii aceștia la ciolan au fost foarte fericiți. Se termină ciolanul acum, încep problemele_”, a subliniat Claudiu Năsui.

Totodată, deputatul USR a avut aseară previziuni despre viitor, arătând că tot ceea ce s-a întâmplat până acum în sectorul economic a fost o exagerare și că vor urma vremuri grele. Nu neapărat pentru politiceni, cât mai ales pentru români:

„_Au explodat cheltuielile în așa hal încât nu mai pot nici ei să ducă fără o creștere de taxe mai pronunțată, pe care nu vor s-o facă înainte de alegeri și teama mea e că va veni după 2025_”.
