Aproximativ 50 de persoane, care au purtat măşti şi veste reflectorizante, au participat, sâmbătă, la Marşul Oxigen pentru România, care a avut loc în Capitală.

Prin această acţiune, oamenii vor să tragă un semnal de alarmă asupra poluării, în special din marile oraşe.Protestatarii care au participat la Marşul Oxigen pentru România, din Capitală, au purtat măşti pentru a se feri de poluare, veste reflectorizante, dar şi câteva pancarte pe care au cerut oprirea poluării. Potrivit organizatorilor, studii recente estimează că în fiecare an, în România, în medie, 27.000 de persoane mor  prematur din cauza unor boli cauzate sau agravate de poluarea aerului,  cum ar fi cancer pulmonar, astm, boli pulmonare obstructive cronice (BPOC), tulburări cardiovasculare, boli nervoase sau reproductive. Protestul a fost inițiat de Asociaţia Breaslă Constructorilor Ieşeni, în colaborare cu Asociaţia Eco-Natură Comunităţii Băicoi (Bucureşti), Asociaţia Creştem România Împreună (Braşov), Asociaţia Grupul de Iniţiativă în Promovarea Opiniei Publice – GIPRO (Timişoara) şi Organizaţia Huţul-Eko Brodina (Suceava). 27.000 de persoane mor timpuriu din cauza unor boli generate sau agravate de aerul poluat, precum cancer pulmonar, astm, boli pulmonare obstructive cronice (BPOC), tulburări cardiovasculare, boli nervoase sau reproductive.


Articolul precedentViorica Dăncilă: Iohannis este” dictatorul de la Cotroceni”
Articolul următorViorica Dăncilă a anunțat pe cine va exclude din PSD