# MAE susține că a depus la timp contestația la Decizia CE prin care România pierde 80 milioane de euro

_Published: 2019-05-02_

**MAE anunţă că s-a încadrat în

termen atunci când a depus cererea de anulare a unei Decizii a Comisiei

Europene de punere în aplicare a unor corecţii în valoare de 80 milioane de euro.**

„Cu privire la informaţiile vehiculate în presă, referitoare la cauza

T-530/18, Agentul Guvernamental pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene

face următoarele precizări: Sub aspect juridic, Agentul Guvernamental pentru

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene consideră că cererea introductivă a

respectat normele de drept procesual ale UE, în contextul în care Decizia

2018/873 a fost notificată României la data de 14.06.2018 şi publicată în JOUE

la data de 15.06.2018, iar textul notificat era incomplet, aspect recunoscut

chiar de Tribunalul UE la punctele 50, 53 si 55 din Ordonanţa de respingere din

data de 30 aprilie 2019”, au transmis reprezentanţii MAE, într-un comunicat de

presă dat publicității miercuri.

Ministerul precizează că la termenul de două luni pe care România îl avea

la dispoziţie pentru cererea anulării Deciziei Comisiei Europene din 15 iunie

2018 în cazul ţării noastre se mai adaugă 14 zile, potrivit Regulamentului de

proceduăr al Tribunalului UE, plus încă 10 zile, din considerente de distanţă. „În

acest sens apreciem că, odată cu publicarea, a fost exclusă teza din Tratat

referitoare la notificarea actului, astfel încât termenul de 2 luni pentru

introducerea acţiunii în anulare, care face obiectul cauzei T-530/18, a început

să curgă de la data publicării Deciziei 2018/873 în JOUE (15.06.2018), la care

se adaugă cele 14 zile prevăzute de articolul 59 din Regulamentul de procedură

al Tribunalului. Termenului astfel calculat i se adaugă 10 zile – termen

invariabil pentru considerente de distanţă, prevăzut de articolul 60 din

acelasi Regulament”, arată sursa citată.

Comisia Europeană a decis pe 13 iunie 2018 să aplice nişte corecţii

financiare României, din cauza unor nereguli legate de fondurile europene

pentru agricultură şi dezvoltare rurală, din Programul Naţional de Dezvoltare

Rurală (PNDR). România a introdus o acţiune de anulare a Deciziei CE de

aplicare a unei corecţii financiare de aproximativ 80 milioane de euro aplicată

ţării noastre.

Potrivit informaţiilor

apărute în presă Tribunalul UE a respins solicitarea făcută de România,

motivând că MAE nu s-a încadrat în termenul depunerii contestaţiei.
