# Poluare in Ploiesti! Primarul cere demisia ministrului Mediului

_Published: 2019-04-02_

După ce aerul a devenit irespirabil în Ploiești, din cauza fumului

gros și negru de la Lukoil, primarul Adrian Dobre a solicitat în cadrul

unei conferințe de presă demisia ministrului Mediului, Grațiela

Gavrilescu, în cazul în care nu se iau măsuri și nu îi sancţioneză pe

comisarii Gărzii de Mediu Prahova.

Dobre a susținut că ploieștenii din zona cartierului Mihai Bravu au

reclamat ieri noapte că nu au putut respira din cauza mirosului

insuportabil.

”Am sunat în primul rând la Garda de Mediu. Nu pot să vă reproduc

întreaga discuție, pentru că este într-adevăr inacceptabil ce mi s-a

transmis de către reprezentantul Gărzii de Mediu care era de permanență.

 Mi-a spus nonșalant că ei respectă legea, că vor face verificări a doua

 zi de dimineață și că oricum vor verifica pe măsurătorile de la

stațiile existente în municipiul Ploiești. Dacă doamna Leocadia

Gavrilescu are o astfel de atitudine prin subordonaţii săi din

teritoriu, este foarte grav și ar trebui să își dea demisia. Dacă nu

știe de această atitudine trebuie să îi demisioneze pe cei care, având

obligația să verifice și să fie pavăză atunci când vorbim de calitatea

aerului să aibă astfel de poziție”, a susținut primarul Adrian Dobre.
