# Ministerul Dezvoltării a publicat proiectul de ordonanță anti Uber

_Published: 2019-03-02_

**Ministerul Dezvoltării vrea ca

toţi şoferii care fac transport de persoane sau de marfă fără a deţine

autorizaţie să fie amendaţi de câte ori sunt prinşi și a publicat unproiect

pentru ordonanța anti Uber.**

„Este dificil ca organele de control să probeze caracterul

repetitiv al faptei, astfel încât să poată aplica sancţiunea”,

argumentează iniţiatorii.

În forma actuală, articolul 55, pct. 3, lit h) din Legea nr. 38/2003

privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere prevede că este

considerată contravenţie  şi se

sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei efectuarea, în mod repetat,

de transport public, contra cost, de persoane, cu un autoturism sau de mărfuri

cu un autovehicul, fără a deţine pentru acesta, după caz, autorizaţie taxi

valabilă sau copie conformă valabilă.

Necesitatea unui astfel de act normativ este justificată de Ministerul

Dezvoltării prin  creşterea activităţilor

de transport de persoane în regim de taximetrie cu încălcarea prevederilor

legale, cu caracter de fenomen permanent; 

amploarea maximă a imposibilităţii sancţionării faptelor de piraterie în

transportul de persoane în regim de taximetrie, întrucât, caracterul repetitiv

al faptei contravenţionale este ambiguu şi imposibil de măsurat.

Alte motive invocate pentru ordonanța anti Uber sunt: activitatea de

transport de persoane în regim de taximetrie cu încălcarea prevederilor legale

determină consecinţe negative asupra strategiilor autorităţilor administraţiei

publice locale în privinţa transportului public local, cu impact negativ asupra

mediului înconjurător din cauza creşterii poluării; impactul negativ asupra

mediului concurenţial normal al activităţii operatorilor care sunt autorizaţi

să presteze serviciul de taximetrie, având în vedere numărul limitat al

autorizaţiilor care se eliberează la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale;

imposibilitatea ca agenţii depoliţie să demonstreze caracterul repetitiv al

faptei.

În România, există peste 2,5 milioane de

utilizatori ale aplicaţiilor de mobilitate urbană, iar 80% dintre aceştia

consideră că găsirea unei maşini ar fi mult îngreunată dacă aplicaţiile nu ar

mai exista, potrivit unui studiu efectuat de Institutul Român pentru Evaluare

şi Strategie (IRES).
