# Ministrul Bode și teza sa de doctorat: oficial, au fost descoperite erori de citare și fragmente plagiate

_Published: 2022-11-01_

Comisia de etică a Universitatății Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a făcut public că [teza de doctorat](https://zin.ro/10/10/2022/administratie/emilia-sercan-politica-usr/)a ministrului de Interne Lucian Bode a fost luată la verificat, dezvăluind totodată și concluziile.

„Securitatea energetică și managementul resurselor la începutul secolului XXI. România în context european actual”, a fost susținută de Bode în 2018, la UBB, universitate a cărei Comisii de etică arată astăzi că au fost găsite abateri de la bunele norme de publicare, respectiv erori de citare și unele fragmente plagiate. În total, nu ar fi cine știe ce, adică „_aproximativ 1.923 de cuvinte din 65.000 cuvinte ale tezei (2.95 %)_”, ceea ce înseamnă că Bode este încă …doctor.

„_Ținând însă cont că textele originale din care s-au preluat fragmente plagiate sunt citate în text și în referințe (cu o excepție), chiar dacă nu acolo unde trebuie și/sau cum trebuie, nu rezultă cu certitudine că plagiatul a fost unul intenționat sau mai degrabă a derivat din necunoașterea/ neaplicarea tehnicilor de citare (ex. utilizarea de ghilimele/bloc de text; citare acoperitoare etc.). Acest lucru nu schimbă concluzia că există fragmente plagiate_”, a transmis [UBB](https://www.ubbcluj.ro/ro/despre/organizare/files/etica/Hotararea_7_din_2022_a_Comisiei_de_etica_UBB_cazul_Bode_EXTRASE__.pdf).

Însă în comunicatul asumat sub semnătura prof. dr. Dacian C. Dragoș se arată că sesizarea privind teza de doctorat a vizat strict abaterile de la etica în cercetare, dar „_NU a analizat teza de doctorat din punctul de vedere al calității sale, atribut care revine comisiei de susținere a tezei de doctorat și CNATDCU. Comisia a analizat exclusiv aspectele semnalizate extern prin sesizarea 1439/18.10.2022 și cele care rezultă din Rapoartele antiplagiat iThenticate din 2018 și Turnitin din 2022 inițiate de UBB_”.

Și, cum este vorba doar despre abaterile menționate, Comisia de etică a propus doar o sancțiune constând în avertisment scris, dar și recomandarea de corectare a tuturor lucrărilor publicate prin încălcarea normelor de bună conduită. Mai mult nu s-a putut, subliniază Comisia UBB:

„_Constatăm însă ca persoana reclamată nu face parte din categoriile prevăzute de lege împotriva căreia se poate aplica o sancțiune referitoare la încălcarea eticii universitare și a bunei conduite în cercetare_”.

Ministrul Bode a reacționat însă aproape imediat ce UBB a transmis concluziile Comisiei de etică și a scris, pe [Facebook](https://www.facebook.com/lucianbode.ro), că „_din respect pentru comunitatea academică, împreună cu editura, voi revizui printr-o erată erorile de citare problematice din cele 7 pagini, cu toate că nu am această obligație legală_”.

Cu toate acestea, aflăm din comunicat că problemele din teza lui Lucian Bode nu sunt tocmai puține, probleme traduse drept îndepărtarea de „_etica științifică_”. Astfel, Comisia de etică face referiri la probleme de limbaj ale tezei, în condițiile în care „_majoritatea figurilor sunt scanări în engleză fără explicații în română_”, în teză sunt citări incomplete care nu pot fi verificate, iar multe din link-urile inserate în notele de subsol nu pot fi accesate pentru verificare, fiind incomplet citate.

„_Nu este adecvat să se preia în teze de doctorat sau alte publicații un volum mare de text din alte lucrări, fără o justificare clară si un control al dreptului de copyright. _

_De asemenea, „traducerile” trebuie tratate în aceeași logica și în plus, pentru a se evita erorile de citare, trebuie asumate explicit fie ca parafrazare, dar cu indicarea adecvată a acestui lucru în lista de referințe (de ex. păstrarea la referință a titlului original alături de traducerea lui), fie ca preluare identică, caz în care se prezintă în ghilimele și textul original tradus. _

_Parafrazările trebuie să rezulte mai clar din trecerea textului prin filtrul autorului, pentru a arăta înțelegerea proprie de către autor a textului citat_”, se mai arată în comunicat.

În continuare, Comisia a avut și o serie de recomandări către școala doctorală unde a fost susținută teza lui Bode, conducătorilor de doctorat și membrilor comisiilor din cadrul acesteia.
