Guvernul Orban nu va fi investit luni. Este opinia senatorului UDMR Laszlo Attila,care a explicat și de crede că luni nu se va realiza cvorumul de ședință pentru votul de învestire a guvernului Ludovic Orban 

„Părerea mea este că acest guvern nu o să treacă luni. Suntem foarte curioși ce se va întâmpla în cursul zilei de luni. Noi ne vom prezența și vom vedea care este situația”, a declarat  senatorul UDMR Laszlo Attila.

El a explicat și de ce crede că nu se va realiza cvorumul: ,,Pe de-o parte declarațiile destul de acide care au fost făcute în timpul audierilor și în același timp pozițiile exprimate prin vot de membrii diferitelor partide la audieri, ceea ce ne pune pe gânduri și una din variantele de lucru pe care le-am luat în considerare este că există și această posibilitate să n existe cvorumul necesar pentru a începe ședința de luni”.

Senatorul UDMR crede că este posibil că Parlamentul să se întrunească pentru acordarea unui nou vot de învestitură Guvernului imediat după primul tur la prezidențiale.

„Cred că în cazul în care nu va fi cvorum de ședință luni, foarte probabil în dată de 12 se va tranșa”, a indicat senatorul.

Ședința plenului reunit al Parlamentului destinată votului de învestitură a guvernului începe doar în prezența a cel puțîn 233 de parlamentari

Articolul precedentUn primar din București anunță noi inscriei importante în PSD
Articolul următorKlaus Iohannis, baie de mulțime la Alba Iulia