Percheziții în județul Argeș, vizat fiind un director de vânzări al unei firme care se ocupa de comercializarea de autoturisme.
Bărbatul este acuzat de delapidare, gestiune frauduloasă și fals în înscrisuri sub semnătură privată, bănuindu-se că ar fi adus firmei angajatoare un prejudiciu de 132.000 de euro.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș, au pus în aplicare astăzi trei mandate de percheziție domiciliară, în județul Argeș.
Totul, pentru a documenta activitatea infracțională a bărbatului, angajat ca director de vânzări.
Potrivit Poliției Române, acesta „ar fi încasat în numerar contravaloarea mai multor autovehicule, vândute în numele angajatorului, pe care, ulterior, le-ar fi predat clienților, fără a depune sumele de bani în casieria unității sau în conturile acesteia.
Prejudiciul stabilit prin această modalitate se ridică la 660.000 de lei (aproximativ 132.000 de euro).
Totodată, bărbatul ar fi vândut un autovehicul sub prețul de achiziție, cauzând astfel un prejudiciu suplimentar de 6.560 de lei, iar în alte situații ar fi falsificat facturi fiscale proforme, pe care le-ar fi prezentat ca fiind facturi fiscale finale, punându-le la dispoziția cumpărătorilor în vederea înmatriculării autovehiculelor”.






