# Ponta se pregătește de alegerile parlamentare și este convins că va obține un scor bun&#8230; ca și în 2010!

_Published: 2020-10-01_

Nicio clipă e odihnă pentru politicieni în acest an. Alegerile au trecut, dar trăiască alegerile – dat fiind că în iarnă, dacă nu vor fi făcute modificări, românii vor merge la urne pentru a vota o nouă componență a Parlamentului. Așa că partidele și liderii politici ai momentului pregătesc strategii și fac planuri pentru a convinge electoratul, chiar dacă rezultatele alegerilor locale nu sunt tocmai cele mai reușite pentru unii. Inclusiv Victor Ponta are planuri mari pentru alegerile parlamentare, promițând că va veni cu o ofertă de nerefuzat.

„_Voi conduce Echipa PRO România la București în Alegerile Parlamentare – dar voi merge să sprijin toți candidații PRO din țară!_

_PRO România a obținut la Alegerile Locale consilieri județeni în 24 de Județe și un scor politic de 7.6%/ însă îmi asum greșeala făcută la București unde am candidat cu o Alianță și o siglă necunoscute și cu un mesaj neconvingător – acum vom schimba toate aceste lucruri – vom prezenta o Echipă și un Proiect Național PRO România pentru Situația de Criză în care ne aflăm! La fel ca în 2010!_

_Sunt PRO România – și țin doar cu România!_”, asigură liderul formațiunii.

Posibil ca momentul la care face referire Ponta să fie cel al alegerilor interne din PSD din februarie 2010, când, la doar 38 de ani, a fost ales președinte al partidului – cu 856 de voturi, față de cele 781 de voturi obținute de Mircea Geoană.
