# Alina Bica s-a întors la puscarie, alături de fostul şef al ANAF Şerban Pop

_Published: 2015-09-01_

**Abia ce se obişnuise cu viaţa în libertate, după ce petrecuse

cinci luni în arest, de unde a fost eliberată în primăvară, că Alina

Bica a ajuns din nou la Beciul Domnesc. Fosta şefă a DIICOT a fost

reţinută marţi de procurorii anticorupţie, într-un nou dosar, ea fiind

acuzată că a luat mită pentru soluţionarea unui dosar al DIICOT în

favoarea omului de afaceri Horia Simu. Tot marţi, fostul şef al ANAF

Şerban Pop a fost reţinut pentru complicitate la dare de mită, în

acelaşi dosar. **
Noul dosar al Alinei Bica a fost întocmit în urma unui denunţ

formulat de fostul consilier al acesteia, Ionuţ Mihăilescu, inculpat în

dosarul fostei şefe DIICOT privind acordarea unei despăgubiri ilegale ca

 membră în comisia ANRP, a spus avocata fostului magistrat, Laura Voicu.

 Potrivit avocatei, denunţul este unul mincinos şi a fost făcut de

Mihăilescu pentru a scăpa de acuzaţiile ce îi sunt aduse de procurorii

DNA în dosarul ANRP.
Voicu a mai spus că Bica este acuzată în acest

nou dosar de luare de mită şi că nu deţine alte informaţii despre caz.

Avocata a precizat că Alina Bica nu a dat nicio declaraţie în faţa

anchetatorilor şi că nu va mai face nicio declaraţie în faţa unui organ

de anchetă, ci doar în faţa judecătorilor, pentru că, în opinia sa,

modul în care este cercetată este abuziv.
Alina Bica a ajuns marţi,

în jurul orei 11.00, la sediul DNA, fiind citată ca suspectă într-un nou

 dosar. Potrivit unor surse judiciare, ar fi vorba de un dosar de luare

de mită pentru favorizarea omului de afaceri Horia Simu, cercetat

într-un dosar al DIICOT. După aproximativ o oră, Bica a fost scoasă din

sediul DNA cu cătuşe la mâini, fiind reţinută. Ea le-a spus

jurnaliştilor că a cerut să fie scoasă prin faţa sediului DNA pentru că

este „om de onoare”.
La rândul lui, Şerban Pop s-a prezentat marţi

dimineaţă la sediul DNA. Ulterior, el a fost scos din clădire cu cătuşe

la mâini, după aproximativ o jumătate de oră de audieri. El nu a făcut

declaraţii jurnaliştilor. Pop urmează să fie dus în Arestul Poliţiei

Capitalei, poreclit „Beciul Domnesc” de fostul primar de Constanţa Radu

Mazăre.
Surse judiciare au precizat că Pop şi Bica au fost citaţi

într-un dosar de mită pentru soluţionarea unui dosar DIICOT în favoarea

lui Horia Simu. Mita dată în acest caz ar fi fost de aproximativ 230.000

 de euro, potrivit surselor citate. „Suma de 230.000 de euro a fost

luată de Pop de la Horia Simu, iar la Bica au ajuns 17.500 de euro,

pentru clasarea dosarului lui Simu”, au precizat sursele citate.
