Incendiile fac ravagii în Franța, iar țara noastră trimite în ajutor zeci de pompieri.
Astăzi, 40 de pompieri români au ajuns în Perpignan, sudul Franței, pentru a sprijini lupta împotriva incendiilor de pădure, sprijinul autorităților din țara noastră urmând a fi acordat pe tot parcursul lunii iulie.
Momentan, potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență, la fața locului au ajuns aceste prime efective, schimbarea acestora urmând a se realiza în data de 16 iulie, când alți 40 de pompieri vor înlocui personalul.
Modulul național specializat de stins incendii de pădure ajuns acum este compus din 40 de pompieri români și 8 mijloace tehnice.
„În cadrul ceremoniei de primire, s-a realizat un moment simbolic de predare-primire a ștafetei între echipa română și cea greacă, care și-a încheiat programul de pre-poziționare într-o zonă adiacentă locației atribuite României.
În această dimineață, comanda modulului român a participat la ședința săptămânală cu omologii francezi pentru a analiza principalele riscuri de incendii de pădure și a stabili organizarea structurilor care asigură răspunsul în cazul producerii unor astfel de evenimente.
În același timp, ceilalți membri din cadrul contingentului român au pregătit echipamentele și materialele necesare pentru intervenție, asigurând capacitatea operațională a modului.
Totodată, reprezentanții pompierilor francezi vor prezenta colegilor noștri organizarea departamentului, specificul zonei de intervenție și capacitățile de intervenție.
Menționăm faptul că, în perioada 01 – 31 iulie 2024, Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în colaborare cu Direcția Generală Protecție Civilă Europeană și Operațiuni de Ajutor Umanitar – DG ECHO, participă la un program de pre-poziționare. Scopul este de a reduce timpul de răspuns la incendiile de pădure, de a eficientiza pregătirea și de a îmbunătăți interoperabilitatea între forțele europene.
Finanțat de Uniunea Europeană, acest program este o măsură de sprijin pentru comunitățile franceze afectate de incendii în anii trecuți. Misiunea pompierilor români subliniază importanța solidarității și cooperării internaționale în gestionarea dezastrelor naturale, contribuind semnificativ la protecția comunităților și mediului înconjurător”, detaliază DSU.