Ion Obloja, vicepreședinte al UTI Grup, a fost ridicat miercuri dimineaţă de anchetatori și dus la sediul DIICOT. El este acuzat că a înființat un grup infracțional organizat pentru săvârșirea infracțiunilor de spălare de bani și evaziune fiscală.
UPDATE Ion Obloja, cercetat sub control judiciar
Ion Obloja va fi cercetat de procurorii DIICOT în libertate sub
control judiciar, în dosarul în care este acuzat că a înființat un grup
infracțional organizat pentru săvârșirea infracțiunilor de spălare de
bani și evaziune fiscală. Tot sub control judiciar vor fi cercetate și
alte patru persoane implicate în acest dosar, printre care se află și
membri ai familiei lui Obloja.
Procurorii DIICOT au făcut
miercuri dimineaţă şapte percheziții în București și în localitățile
limitrofe, la sediul UTI Grup din aeroportul Otopeni și la domiciliile
unor suspecți, printre care și la locuința lui Ion Obloja, în cadrul
unui dosar de spălare de bani și evaziune fiscală.
Din primele date
ale anchetei rezultă că, în perioada 2009-2011, Ion Obloja,
vicepreședinte al UTI, a inițiat un grup infracțional la care au aderat
ulterior și alte persoane, prin care s-a urmărit eludarea plății
obligațiilor fiscale datorate bugetului statului și obținerea unor
venituri ilegale. Ion Obloja a constituit grupul infracțional împreună
cu tatăl său, fratele său, Dorel Obloja, și soția sa, Sorina Luminița
Obloja, care dețineau la aceea dată și calitatea de
asociați/administratori în mai multe firme, ce aveau ca obiect de
activitate prestări servicii.
Procurorii spun că Obloja a cooptat și
alte persoane, care dețineau calitatea de administrator în cadrul unor
firme, deoarece acestea urmau a fi utilizate fie pentru emiterea unor
facturi fiscale ce atestau relații comerciale fictive, care să justifice
majorarea artificială a cheltuielilor și implicit deducerea de TVA, fie
pentru a retrage sume importante de bani provenite din lichidarea unor
societăți aflate în insolvență ori a bunurilor acestora.
De asemenea,
Obloja era interesat în atragerea unor persoane care aveau cunoștințe
contabile, respectiv Cristian Demostene Marulis, Rozalia Ionescu, Ariton
Stan, Ioan Cristian Manole și Florin Gabriel Stroe. Beneficiind de
cunoștințele economice ale unor angajați din grupul de firme UTI
(Cristian Demostene Marulis și Rozalia Ionescu), Ion Obloja a conceput
un mecanism foarte elaborat în care fiecare membru al grupului avea
atribuții specifice, acționând în mod concertat și coordonat.
Astfel,
membrii grupului cunoșteau foarte bine practica organelor de control
fiscal că, în majoritatea cazurilor, verificările în cazul societăților
comerciale se extind doar cu privire la firmele de la care au fost
înregistrate facturile de achiziție, fără a se continua aceste
verificări pe lanțul achizițiilor spre a se stabili realitatea acestora.
Pornind de la aceste considerente, Ion Obloja a creat un sistem de
firme care funcționa pe trei paliere, fapt ce a necesitat înființarea și
administrarea unor societăți comerciale de tipul „fabrici de facturi”.
Acest tip de societate comercială este situată pe ultimul palier
infracțional și se caracterizează prin aceea că nu își declară toate
veniturile ce provin în mod exclusiv din prestări de servicii și emit
facturi fiscale către firmele situate pe palierul doi infracțional,
facturi fiscale pe care, de asemenea, nu le înregistrează în
contabilitate.
Prin aplicarea acestor mecanisme, firmele controlate
de Ion Obloja, Sorina Luminița Obloja și Dorel Obloja au produs un
prejudiciu bugetului de stat în valoare totală de 21.099.858 lei.