Peste 18 milioane de alegători sunt așteptați duminică la urne pentru a vota în primul tur al prezidențialelor. Pe teritoriul țării sunt organizate 18.979 de secții de votare, potrivit Autorității Electorale Permanente.
Pe de altă parte, românii cu drept de vot din diaspora pot vota pe parcursul a trei zile, începând de mâine, 2 mai 2025, cele 965 de secții organizate de autoritățile române.
Mâine sunt așteptați la urne toti cetățenii români care au 18 ani împliniți până în ziua alegerilor inclusiv. Pe de altă parte, nu au dreptul de vot debilii sau alienații mintal, puși sub interdicție, și nici persoanele condamnate la pierderea drepturilor electorale, prin hotărâre judecătorească definitivă.
În țară, votarea se desfășoară duminică, între orele 7.00 – 21.00. Alegătorii care la ora 21.00 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției pentru a intra în localul de vot pot să își exercite dreptul de a alege până cel mult la ora 23.59.
La alegerile din 4 mai, se poate vota fie în unitatea administrativ-teritorială de domiciliu sau reședință, fie – în cazul în care un alegător se află în altă unitate administrativ-teritorială decât cea unde își are domiciliul sau reședința – la orice secție de votare.
Totodată, membrii birourilor electoral ale secției de votare sau operatorii de calculator, precum și cei care asigură menținerea ordinii, votează la secția unde își desfășoară activitatea. Un caz special îl constituie cei care au mobilitate redusă, aceștia putând vota la orice secție care îi asigură accesul la urne.
Pe de altă parte, alegătorul care, din motive obiective, cauzate de boală sau invaliditate, atestate prin înscrisuri, nu se poate deplasa la sediul secției de votare organizate în țară, denumit alegător netransportabil, poate depune cerere pentru a vota prin intermediul urnei speciale.
Alegătorii pot vota cu un act de identitate valabil în ziua votării, emis de statul român – cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; pașaportul diplomatic; pașaportul diplomatic electronic; pașaportul de serviciu; pașaportul de serviciu electronic; carnetul de serviciu militar (în cazul elevilor din școlile militare).
În același timp, pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic și pașaportul simplu temporar pot fi folosite pentru exercitarea dreptului de vot numai de cetățenii români care votează în străinătate sau de cetățenii români cu domiciliul în străinătate care votează în România.
Acestea fiind explicațiile, cei 11 candidați care abia așteaptă să punem ștampila pe ei sunt, potrivit ordinii de pe buletinul de vot:
poziția 1 – George Nicolae Simion (Alianța pentru Unirea Românilor)
poziția 2 – George Crin Laurențiu Antonescu (Alianța Electorală „România, Înainte!”)
poziția 3 – Elena Valerica Lasconi (Uniunea Salvați România)
poziția 4 – Cristian Vasile Terheș (Partidul Național Conservator Român)
poziția 5 – Marcela Lavinia Șandru (Partidul Umanist Social Liberal)
poziția 6 – Victor Viorel Ponta (candidat independent)
poziția 7 – Sebastian Constantin Popescu (Partidul Noua Românie)
poziția 8 – Silviu Predoiu (Partidul Liga Acțiunii Naționale)
poziția 9 – John-Ion Banu-Muscel (candidat independent)
poziția 10 – Petru Daniel Funeriu (candidat independent)
poziția 11 – Nicușor-Daniel Dan (candidat independent).
Cinci dintre aceștia – Elena Lasconi, George Simion, Cristian Terheș, Silviu Predoiu și Sebastian-Constantin Popescu – au candidat și la alegerile prezidențiale de anul trecut, președinta USR reușind să ajungă în turul doi cu independentul Călin Georgescu.