# Ghinea, despre insistențele renegocierii PNRR: „Nu au bani la buget ca să crească pensiile, pentru că au promis într-un mod nesimțit și deșănțat”

_Published: 2022-02-01_

Cristian Ghinea, cel care a vegheat la crearea Planului Național de Redresare și Reziliență pe când conducea Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, a găsit o explicație pentru încrâncenarea PSD de a renegocia cu Comisia Europeană.

Aproape nu este zi în care reprezentanți ai PSD să nu vorbească pe acest subiect, în special ministrul Marius Budăi fiind cel cu aprecierile.

Ieri, ministrul Muncii și Protecției Sociale a arătat [din nou](https://zin.ro/01/02/2022/administratie/marius-budai-pnrr-citu-pensii-speciale/) că este nevoie de renegocierea PNRR, în privința procentului care este alocat pentru sistemul de pensii, de 9,4% din PIB, care deși mai mare față de alți ani, nu îi pare suficient.

Astăzi, și purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a „atacat” subiectul, [asigurând](https://www.hashtagnews.ro/01/02/2022/economie/pnl-majorare-pensii-pnrr/)că România va avea suficienți bani pentru a crește pensiile, dat fiind că „_9,4% din PIB nu cuprinde și pensiile din sistemul de apărare și ordine publică, nu cuprinde sistemul de pensii ocupaționale sau pensiile speciale_” și că va exista un spațiu „_de manevră pe care îl avem și până în 2023_”.

Din ce [a declarat](https://www.rfi.ro/politica-142075-cristian-ghinea-psd-plafon-pensii-pnrr) Ghinea, acesta este cel mai mare procent pe care l-a avut vreodată țara noastră, procent suficient dat fiind că „_România nu a cheltuit niciodată mai mult de 8% din PIB pe pensii_”, iar ceea ce vrea PSD de fapt este să găsească un vinovat. Totuși, Ghinea a admis că există posibilitatea ca frământările social democraților să ia sfârșit, iar Comisia Europeană să accepte renegocierea. Însă aceasta nu e o veste bună, a subliniat fostul ministru USR.

„_PSD a făcut o obsesie din acest 9,4%, ceea ce este o manipulare de la un cap la altul, pentru că România nu a avut niciodată, nici măcar 9%, dacă punem și pensiile speciale, ca să fie foarte clar. Pe vremea lui Dragnea era 7,2%. Pe vremea lui Ponta era 6,9%. _

_La astea se adaugă pensiile speciale, care sunt undeva la 0,9% din PIB, ceea ce dacă faceți calculul, că vorbim de câteva mii de oameni, este enorm pentru pensii speciale și asta este durerea lor. Deci faptul că PSD face o obsesie din 9,4%, când noi nu am cheltuit niciodată nici măcar 9%, este o manipulare ieftină politicianistă, ca să arunce vina pe cineva pentru că de fapt nu au bani la buget, ei n-au de unde să dea niște bani pe care nu-i au, nu au bani la buget ca să crească pensiile atât cât au promis, pentru că au promis într-un mod nesimțit și deșănțat în anii anteriori_.

(…) _Noi am negociat un plafon superior anilor anteriori și creșterii economice, unde ai loc și să mărești pensiile. Dacă PSD redeschide acest capitol, nu exclud posibilitatea să se întoarcă cu coada între picioare și cu niște criterii mai dure, care pot fi, de pildă, o altă variantă care a fost discutată cu Comisia, să raportăm la anii anteriori, nu la un procent din PIB (…). Nu are decât domnul Budăi să argumenteze tehnic nevoia de a-l schimba, pentru că nu va avea argumente și atunci Comisia poate să respingă pur și simplu, dacă va avea o cerere oficială_”, a atras atenția fostul ministru, la RFI.

În același timp, [Florin Cîțu](https://zin.ro/01/02/2022/politica/florin-citu-renegociere-pnrr/), președintele PNL, crede că dacă partenerii de coaliție consideră că este posibilă renegocierea, aceștia ar trebui să se prezinte cu idei în fața Comisiei Europene: „_Să meargă la Bruxelles, să vină cu decizia şi, bineînţeles, toţi după aceea vom fi de acord. Toţi vrem să creştem veniturile, toţi vrem să creştem pensiile, sunt mai multe discuţii, dar acum doar discutăm politic. Eu când am avut nevoie să merg la Bruxelles să renegociez lucruri pentru PNRR, anul trecut m-am urcat în avion şi am plecat la Bruxelles. Aşa se fac lucrurile. Mergi acolo, vii înapoi cu decizia şi apoi o discutăm_”.
