# Mitrea vrea acasă. Fostul ministru al Transporturilor a depus o cerere de eliberare condiţionată

_Published: 2016-02-01_

**Fostul ministru al Transporturilor Miron Mitrea a depus la

Judecătoria Medgidia o cerere prin care solicită să fie eliberat

condiționat din închisoare, după ce a ispășit aproape jumătate din

pedeapsa de doi ani primită pentru luare de mită în dosarul referitor la

 renovarea casei mamei sale.**
Miron Mitrea a depus cererea în instanță pe data de 28 ianuarie, iar

 primul termen al procesului a fost stabilit pentru 10 februarie. Fostul

 ministru este încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă.
Purtătorul de

 cuvânt al penitenciarului, Gabriel Botezan, a declarat pentru Agerpres

că Miron Mitrea nu a făcut obiectul analizei în comisia de eliberări

condiționate din penitenciar, fostul ministru depunând cererea direct în

 instanță. În lista prezentată recent de Ministerul Justiției, Miron

Mitrea apărea cu două cărți scrise în detenție pentru a i se scădea 60

de zile din condamnare, respectiv „Amintiri… Subiective. Moment de

istorie imediată” și „Noi nu facem politică! Sindicate 1990-1994”.

Cărțile au fost publicate la Editura „Muntenia”, coordonator științific

fiind prof. univ. dr. Marian Cojoc de la Universitatea „Ovidius”

Constanța.
Miron Mitrea a fost condamnat pe 13 februarie 2015 de

Înalta Curte de Casație și Justiție la doi ani de închisoare cu

executare și plata sumei de 327.000 lei, pentru săvârșirea infracțiunii

de luare de mită. În același dosar, fosta șefă a Inspectoratului de Stat

 în Construcții Irina Jianu a fost condamnată la cinci luni închisoare

cu executare.
Potrivit DNA, în perioada 2001-2002 Miron Mitrea ar fi

primit de la Irina Jianu foloase necuvenite în valoare de 927.420 de lei

 în schimbul numirii și menținerii acesteia în funcția de inspector-șef

al ISC. Foloasele necuvenite au constat în efectuarea unor lucrări de

construcții la casa mamei sale din Voluntari.
